Cum, necum, m-am trezit ca am in camara un stoc consistent de migdale, sub diferite forme: cu si fara coaja, dar si feliate. Si tot gandindu-ma eu ce sa fac cu ele, mi-am adus aminte de o “chestie” pe care vroiam de mai mult timp sa o incerc: frangipane. Ce mai e si “inventia” asta? O umplutura (nu o pot numi crema, caci nu are textura cremoasa) din unt, oua si migdale macinate. Frantuzeasca, bineinteles, si folosita in multe preparate celebre, precum Galette des Rois. Cum umplutura este destul de grea, pe motiv de unt si migdale, pentru a face tartele cu frangipane un pic mai lejere si pentru a le da un plus de prospetime, am pus deasupra niste capsune macerate cu Grand Marnier, deliciosul lichior cu aroma de portocale. Acum, ca au aparut capsunele cu gust, merita sa profitati din plin de ele, iar mai tarziu, cand veti repeta reteta, puteti pune si niste zmeura dolofana si parfumata.
Posts Tagged ‘tarta cu migdale’
Tarta cu pere, migdale si cacao
Posted by Dino on October 31st, 2011
De mult timp pusesem ochii pe aceasta reteta a Marthei Stewart, dar de abia la sfarsitul saptamanii trecute am avut ragazul sa o pregatesc. Reteta m-a inspirat nu doar prin combinatia de pere zemoase, migdale parfumate si cacao amaruie, ci si prin faptul ca nu contine deloc faina. Practic, migdalele prajite sunt transformate intr-o pulbere si, in combinatie, cu zaharul pudra, cacao si untul formeaza aluatul. Este o reteta foarte simplu de facut, dar de mare efect, iar degustatorii tartei vor fi cu siguranta incantati.