Posts Tagged ‘stafide’

Placinta cu branza dulce si stafide

La unul din targurile cu produse traditionale (sau, mai bine zis, asa-zise produse traditionale?) care s-au perindat prin Capitala in ultimul timp, pofta ne-a impins sa stam la coada la placinte. Renumitele placinte de Turnu, mai precis. Imbulzeala mare, pretul asijderea, cererea si mai mare (ceva de genul 400 kg de placinte vandute intr-o singura zi, dupa cum ne-a marturisit cel care parea a fi un fel de patron). Printre placintele incercate s-a numarat si una cu branza dulce. Buna la gust, per ansamblu, doar ca umplutura era muuuult gris si putina branza. Recunosc ca nu am facut vreodata placinta intinsa de Turnu, dar ma cam indoiesc ca asa trebuie sa fie compozitia. Iar de suparare, m-am apucat sa fac o placinta rapida cu branza dulce si stafide. Nu e cu foi facute in casa, pentru ca nu am avut timp, dar garantez ca umplutura este mai gustoasa, continand doar branza, smantana, oua si stafide dolofane. Basca miroase, evident!

Curry de pui cu stafide si migdale

Nu trebuie sa va mai spun cat de mult imi plac curry-urile de tot felul si ce loc special ocupa in preferintele mele bucataria indiana. Dovada stau retetele de curry, thailandez sau indian (vezi AICI) si, respectiv, retetele din bucataria indiana (AICI). Astazi, completam colectia cu un curry picant, parfumat si cremos, in care bucatelele de pui, marinate cu mirodenii, ghimbir si usturoi, sunt insotite de stafide dulci si fulgi crocanti de migdale. Suna bine, nu?

Pui cu varza, ardei gras, stafide si sos de soia

V-ati obisnuit cred, deja, sa vedeti si combinatii mai ciudate pe acest blog. Nu le caut intentionat, dar cand dau peste o combinatie interesanta si mai atipica (ma rog, atipica din perspectiva bucatariei noastre) nu ma pot abtine sa nu o incerc. Asa am avut sansa sa dau peste retete senzationale, al caror gust final delicios mi l-as fi imaginat cu greu sau deloc. Evident, daca nu le-as fi incercat, pierderea era doar a mea :(. Cam asa au stat lucrurile si cu reteta de astazi. Cand am vazut-o intr-o revista frantuzeasca, mi s-a parut un pic ciudata alaturarea varza-stafide-sos de soia. Nu de alta, dar combinatia carne-stafide-boia o stiam deja si-mi place mult (vezi reteta belgiana de Ardei umpluti cu stafide si afumatura). Am incercat asadar reteta si mi-a placut suficient de tare pentru a o va prezenta si voua :). Mai ales ca va fi, sigur, pe placul doamnelor si domnisoarelor care isi supravegheaza silueta!

Paste cu legume si stafide à la Dan Chisu

Imi amintesc cu mare placere vremea cand urmaream la tv emisiunile lui Dan Chisu. Mai ales cele in care erau prezentate retete si obiceiuri culinare din alte parti ale lumii. Evident ca, in aceste conditii, am fost tentata si sa incerc cateva din retetele acestuia. In aceasta categorie intra si reteta de paste de astazi, o reteta care se pregateste foarte usor si este destul de lejera, deoarece nu presupune carne, ci doar legume si stafide. Aviz, asadar, domnisoarelor si doamnelor aflate la dieta! O combinatie interesanta de texturi si de gusturi, imbracata intr-un sos cremos de smantana. Foarte simplu, dar si foarte bun!

Salata de ton cu nuca si stafide

Imi inchipui ca, pe caldura asta, evitati cat mai mult posibil bucataria si, mai ales, aragazul. Asa ca va propun o salata racoritoare, hranitoare si sanatoasa, pe baza de ton. Amestecat cu un pic de ceapa (rosie, ca sa fie mai dulceaga), cu maioneza (light, ca sa mai taiem din numarul de calorii :P) si cu cateva fire de marar verde, tonul nostru se transforma deja intr-o salata delicioasa. Dar, daca ii mai punem si un pumn de miez de nuca si cateva stafide, salata noastra de ton capata noi valente. Plus ca asiguram si atat de placutul contrast de texturi si gusturi.

Biryani de legume in stil Hyderabadi

Cei care urmariti constant retetele de pe acest blog stiti deja ca-mi plac foarte mult mancarurile indiene, cu bogatia lor de arome si gusturi, cu ingredientele lor “ciudate” si cu un mod de preparare destul de minutios. Asa este si reteta pe care v-o propun astazi :). Am facut-o acum cateva luni bune, dar din motive care-mi scapa a ramas “uitata” intr-un “colt” al calculatorului. Ei bine, este vorba de un biryani (biriani, beryani sau beriani), un fel de pilaf indian, cu orez basmati, mirodenii, carnuri, peste, oua sau doar legume. Biryani, ca idee de preparat, este originar din Iran si a ajuns pe taramurile indiene prin intermediul negustorilor iranieni. Se deosebeste de un pilaf prin modul de preparare: orezul este fiert separat de legume si carnuri. Apoi, se aseaza in straturi alternative orezul si sosul puternic aromat cu legume si/sau carnuri.

Chec din albusuri cu fructe uscate si alune de padure

Reteta de chec despre care mi-am propus sa va vorbesc astazi prezinta mai multe avantaje fata de “suratele” ei, incepand cu numarul ceva mai redus de calorii  (fata de Checul clasic cu rahat sau cacao ori fata de Checul cu migdale si lamaie). Apoi, va ofera posibilitatea sa folositi albusurile care va raman dupa prepararea […]

Cozonac moldovenesc à la Radu Anton Roman

Daca nu ati apucat sa faceti cozonac inainte de Craciun, mai aveti timp zilele acestea, astfel incat, la granita dintre ani, sa va rasfatati cu traditionalul si deliciosul desert. De putin a fost anul asta sa nu apuc nici eu sa fac cozonac, cu programul haotic de la serviciu si cu celelalte treburi pe care le-am avut pe cap. Dar, nu m-am lasat si, chiar daca pe la 2 noaptea coceam cozonaci, a meritat. Si m-am mai incumetat la ceva: sa experimentez o reteta din carti! Stiu multe persoane care se feresc, mai ales daca e vorba de cozonac!, sa incerce retete din reviste sau carti, multumindu-se sa mearga la sigur cu propria reteta sau hai, cel mult, cu reteta prietenei ori vecinei de palier. Evident, in ultimul caz, daca au mancat de cel putin doua ori si daca le-a placut :P. Ei, bine, eu am avut chef sa experimentez, desi reteta de cozonac “mostenita” de la soacra mea (vezi AICI) este foarte buna si reuseste invariabil. E drept, insa, ca m-am lasat pe mana unui profesionist: Radu Anton Roman.

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review