Posts Tagged ‘reteta de friptura la cuptor’

Friptura de vita in sos de cafea cu whiskey

Nu stiu care este situatia voastra, dar eu ma pot incadra fara probleme in categoria “coffee addict”. Adica, a dependentilor de cafea. Nu sunt printre cei care beau nu stiu cate cesti de cafea pe zi, dar dimineata e musai sa inceapa cu o cana mare de cafea. Altfel, parca lipseste ceva toata ziua si “motoarele” functioneaza la capacitate redusa :P. Asa ca pot spune, cu mana pe inima, ca tema cu numarul cinci, Coffee Addict, a “Inspiration Food Marathon”, organizat de Electrolux, m-a nimerit din plin. Evident ca primul gand a fost sa raspund provocarii cu un desert, de la traditionalul si deliciosul Tiramisu la alte minunatii dulci. Apoi, insa, mi-am dat seama ca un adevarat dependent de cafea ar merge si mai departe: ar ingloba licoarea revigoranta intr-o mancare, aperitiv sau fel principal. Si, uite asa, mi-am adus aminte de “The Great Coffee Book”, o carte pe care am rasfoit-o virtual si din care am retinut o reteta de friptura de vita la cuptor, in sos bogat de cafea cu whiskey. Cum ar veni, o vita imbatata cu irish coffee :P.

Friptura de porc in sos de bere, cu legume, chimen si maghiran

Stiu ca a inceput postul Craciunului si-mi imaginez ca sunt destui printre voi cei care-l tin. Pe toti acestia ii invit sa arunce o privire pe Idei pentru un post gustos! Celorlalti le propun o reteta savuroasa de friptura de porc la cuptor, in sos de bere si legume. Este vorba de o friptura perfecta pentru cand aveti musafiri, pe de o parte pentru ca nu necesita sa-i acordati prea multa atentie (practic, doar o pregatiti si o bagati in cuptor), iar pe de alta, mesenii vor fi cuceriti de aromele mai putin obisnuite, dar atat de apetisante. Cel putin asa s-a intamplat in cazul meu :). Iar friptura suculenta si parfumata a fost si mai buna in compania unei verze rosii calite cu merisor si anason (reteta vine maine, promit). Delicios!

Friptura de porc cu mustar, gem de caise si sirop de artar

Stiu ca este inca post si ca nu este frumos sa va tentez cu o asemenea bunatate de friptura, dar m-am oprit asupra ei din doua motive: merge foarte bine pentru o masa mai speciala si imi ofera ocazia sa va prezint o alta idee de folosire a pesto-ului de leurda, detaliat acum cateva zile. Sa le luam pe rand. Nu tuturor le place carnea de miel, asa ca se orienteaza pentru masa de Paste spre alte carnuri: pui, porc sau vita. Iar cum carnea de porc figureaza, pentru multi, in topul preferintelor, aceasta friptura imbaiata intr-un sos dulce, iute si usor afumat poate constitui varianta ideala. Apoi, cum la friptura trebuie si o garnitura, ce poate fi mai potrivit decat un piure de cartofi, dar nu unul obisnuit, ci unul de primavara, improspatat cu leurda.

Curcan intreg la cuptor cu chiftelute de porc si salvie

Pentru masa de Revelion, dupa atata toba, piftie, carnati, sarmale si alte preparate din porc, nu ar strica sa pregatim ceva mai usor. Pastrand, evident, aerul festiv. Iar curcanul se potriveste de minune acestui scop. Vorbesc de un curcan intreg, umplut cu tot felul de “adaosuri” afumate si vegetale, cu ierburi si mirodenii, copt pe indelete in cuptor pana capata o crusta crocanta si imbietoare. Iar daca nu va puteti lipsi deloc de porc, atunci trebuie sa incercati aceasta varianta ce combina carnea frageda si gustoasa de curcan cu savoarea inconfundabila a unor carnati de porc :D. Simplu, dar deloc banal, mai ales ca “asortam” la sfarsit un sos cu vin si gem de merisor.

Friptura de porc cu mirodenii si ierburi

Odata rezolvata problema antreurilor, cu Placinta cu doua feluri de carne si fructe deshidratate si, respectiv, Terina de porc cu portocale si sos de mere, trebuie sa ne gandim si la o friptura pentru masa de Craciun, nu? Daca sunteti mari amatori de carne de porc, va propun o friptura simpla, dar fermecatoare prin combinatia de arome: usturoi, salvie, rozmarin si coriandru. Iar pentru un accent asiatic, care sa scoata din anonimat friptura, punem si o steluta de anason, ingredient al traditionalului amestec de cinci condimente. Usor de preparat si delicios.

Pui intreg la cuptor, cu lamaie si rozmarin

Daca vi s-au anuntat musafiri si nu aveti timp sau dispozitie sa petreceti prea mult timp in bucatarie, iata solutia perfecta: un pui intreg la cuptor! Dar nu orice fel de pui, ci unul dolofan, imbaiat in vin alb, parfumat cu rozmarin, dafin, lamaie si muuult usturoi. Cine poate rezista la asa ceva? Iar pentru ca puiul sa fie rasfatat pe deplin, iar musafirii multumiti, aruncam pe langa zburatoarea parfumata si niste cartofi, care se vor topi in gura odata imbibati cu zeama gustoasa de carne si vin. Simplu si foarte eficient!

Muschiulet de porc marinat & salsa cu ananas la gratar

Chiar daca este vara si cald, iar salatele de diferite feluri sunt la mare cinste, merge din cand in cand si cate o friptura, acompaniata insa de o garnitura lejera. Iar daca aveti chef de o bucata de carne de porc, trebuie sa incercati aceasta reteta! Este cu adevarat fabuloasa combinatia de muschiulet de porc marinat in sos de lamaie verde, usturoi, chimion si oregano si salsa usor picanta de legume coapte pe gratar, indulcita cu rondele de ananas. De inspiratie mexicana, reteta cucereste si prin explozia de culori din farfurie si va garantez ca va “disparea” aproape instantaneu.

Muschiulet de porc in stil marocan & couscous cu menta

Cine trece, in luna iunie, “pragul” blogului meu sa nu se mire de numarul mare de retete cu menta sau cirese. Nu de alta, dar mi-a fost lansata o provocare: sa particip la proiectul “Dulce Romanie”. A fost creat de Mihaela, dus mai departe de mai multi bloggeri, iar acum se afla, timp de o luna, in grija Antoninei. Detalii despre proiect gasiti pe Dulcegarii culinare :). Revenind la cele doua ingrediente care constituie tema lunii iunie, la o simpla trecere in revista a retetelor pe care mi-am propus de mult timp sa le fac, am numarat vreo 4-5 care se incadreaza in tematica. 4-5 numai cu menta :D. Nu de alta dar imi place mult menta si aroma ei pusa atat de bine in valoare de preparatele orientale si nord-africane. Evident ca este de preferat sa folosim menta proaspata, dar pentru cei care nu avem propria “recolta” din motive de bloc, merge foarte bine si menta uscata. De altfel, la unele preparate se potriveste chiar mai bine decat menta proaspata.


Warning: Undefined variable $return in /home/gurmandi/public_html/wp-content/themes/Stratie.old/lib/features.php on line 11