Posts Tagged ‘reteta blat de tort’

Tort cu mascarpone, capsune si martipan

Reteta de tort cu crema de mascarpone si frisca, capsune si martipan

De cateva saptamani, de cand au aparut capsunele prin piata, ne desfatam cu aceste minunate fructe, dulci, parfumate si suculente. Cei care trec constant pragul acestui blog stiu cat de mult imi plac, dovada stand numeroasele retete de prajituri, inghetate si torturi cu capsune postate (le gasiti AICI). Ei bine, cum imi place mereu sa experimentez noi combinatii si retete, astazi va propun un tort in care parfumatele capsune sunt insotite de mascarpone matasos, iar totul e acoperit cu un strat de martipan delicios.

Tort de mere cu crema de zahar ars

Reteta tort de mere cu crema de zahar ars si blat pufos de pandispan

Cum vremea si vremurile ne pun rabdarea la incercare, meritam sa ne desfatam, din cand in cand, cu o felie de tort delicios. Iar tortul de fata, un tort “cu susu-n jos”, este tocmai potrivit, nefiind deloc pretentios, cu ingrediente sofisticate sau etape complicate. Este exact genul de tort de casa, “nedichisit” in exces, dar al naibii de bun, apartinand categoriei “dulciurile copilariei”. Concret, este o combinatie savuroasa si racoroasa de mere coapte, crema de zahar ars si blat pufos. Dupa cum v-ati dat seama deja, straturile sunt asezate si coapte in ordine inversa: intai caramelul, apoi merele si crema de zahar ars, iar in final blatul. Dupa coacere, tortul se rastoarna, iar blatul se insiropeaza singur cu bunatatea de sirop format de la crema de zahar ars si mere.

Prajitura Musuroi de cartita

Reteta Prajitura Musuroi de cartita - cu banane, blat cu cacao, crema diplomat si frisca

Poate v-ati imaginat, uitandu-va la cutiile de pe rafturile marilor magazine, ca Musuroiul de cartita e o prajitura complicata, pentru reusita careia e musai sa cumparati premixul unei firme celebre. Nu este deloc asa! Este o prajitura care se face destul de rapid si de usor si e de mare efect in randul copiilor. Ma rog, sa va spun un secret: eu am facut-o pentru adulti si s-au amuzat si ei destul de tare de aspectul prajiturii :P! Cat despre gust, va garantez ca e mult mai buna varianta facuta in casa. Secretul? Banane bine coapte, o crema parfumata si o frisca destul de “batoasa”.

Tortul printesei – tort cu crema de vanilie, frisca si martipan

Trebuie sa recunosc ca tema cu numarul patru a “Inspiration Food Marathon”, organizat de Electrolux, intitulata “Delicii suedeze”, m-a pus in incurcatura. Daca mai am o idee despre alte bucatarii (indiene, libaneze, thai, etc.), despre bucataria Tarilor Nordice, in general, si despre cea suedeza, in particular, nu stiu prea multe. De fapt, singurul contact l-am avut cu perisoarele suedeze de la Ikea :P, asa ca va imaginati dilema. Dupa o scurta documentare pe internet, mi-am zis insa ca trebuie sa incerc Tortul printesei, un tort traditional suedez, care am inteles ca poate fi gasit in orice cofetarie. Si, acum, dupa ce l-am executat, pot spune ca a fost o alegere foarte inspirata, deoarece m-a cucerit combinatia de blat pufos cu aroma de vanilie, crema de vanilie, frisca si martipan. Martipan verde, potrivit traditiei, iar ca decor e musai sa fie un trandafir din martipan rosu.

Tort cu sampanie si capsune

Nu trebuie sa va mai spun cat de mult imi plac capsunele. O stiti deja sau o puteti afla rapid “rasfoind” multele retete cu aceste fructe parfumate si zemoase de pe blog (vezi AICI). Acum, am zis sa mai pregatesc un tort, mai ales ca weekend-ul trecut am avut o aniversare in familie. Plus ca pusesem de ceva timp ochii (in revista “Ioana – secretele bucatariei”) pe o reteta de tort cu crema de sampanie si capsune, ornat cu muuulte fructe si ceva fistic macinat. Sa va mai spun ca a iesit o minunatie de tort si ca sarbatoritul, dar si ceilalti degustatori au fost incantati? Nu cred ca mai este nevoie… Va spun insa ca, desi pare destul de complicat de pregatit, tortul se face relativ usor, doar ca trebuie sa incepeti din timp, deoarece atat crema, cat si tortul asamblat trebuie sa stea la frigider.

Tort cu mousse lejer de lamaie si decor de portocala

Pentru masa festiva de Revelion, care presupune preparate cu maioneza, carnuri, etc. si vine la capatul unei saptamani cu alte mancaruri grele, prefer intotdeauna un tort usor. Nu cu ciocolata, nu cu creme pe baza de unt, ci cu fructe si creme lejere. Adica, sa ne rasfatam fara a ne pune stomacul la inca o incercare. Anul trecut, v-am propus pentru Revelion un Tort cu fructe si crema chiboust (crema patiserie “aerata” cu bezea), iar acum va tentez cu un tort acrisor, cu baza super-pufoasa, ca de piscot (vezi detalii despre Biscuit de Savoie), cu un mousse delicat de lamaie si decor de portocala. Racoritor, destul de prietenos cu silueta si tocmai bun pentru a incheia “en fanfare” o masa copioasa…

Tortulet de bezea cu alune de padure si ciocolata

Anul acesta, ziua de nume a picat cam prost pentru mine… miercurea si intr-o saptamana foarte aglomerata. Basca faptul ca nici macar de 1 Decembrie nu am liber si ca voi lucra si duminica… ca, deh, asa este la patron :(. Chiar si asa, am zis sa nu treaca Sf. Andrei chiar fara sa pregatesc niciun desert un pic mai special, asa ca am executat, pe fuga, aseara, dupa ce am ajuns de la serviciu, un tortulet. L-am mai facut in trecut, dar nu am avut atunci ocazia sa-l pozez sau sa-l gust, pentru ca l-am daruit cuiva. Asa ca l-am facut inca o data. Cum am executat iar totul pe fuga, nu mi-am mai batut insa capul cu ornarea tortului. Despre gust, pot sa va spun, insa, ca este foooarte bun. La urma, urmei, ce ar putea sa nu placa la combinatia de bezea, alune de padure, ciocolata si mascarpone, nu :P?.

Tort cu mousse de capsune si frisca

Desi a trecut sezonul capsunelor romanesti, cand am primit o “comanda” speciala de tort cu multe capsune, nu am avut incotro si am dat iama in capsunele la cutii. Pot spune ca am avut noroc sa gasesc unele cu gust, asa ca a iesit o bunatate de tort. Cel putin asa mi s-a spus :P. Ca reteta este una foarte usoara si o puteti adapta, la nevoie, la niste fructe de padure, din care mai gasiti inca, in special daca aveti ocazia sa faceti un drum pe la munte. 10 lei cutia de circa 300 grame, pe marginea drumului, dar cred ca puteti obtine o reducere, daca negociati un pic. Mai ales ca va trebuie o cantitate considerabila de fructe, un kilogram. Iar pentru un plus de aroma si un tort mai sofisticat, punem in blat si ceva migdale prajite si transformate in pudra.

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review