Oricat de sanatos ne-am stradui sa mancam, din cand in cand tot ne vine cheful de ceva “nesanatos”. In cazul meu, recunosc, pizza este o slabiciune. Imi place mult, mai ales varianta americana, cu blat mai pufos si compozitie mai din abundenta. Iar de cand am descoperit, gratie Florei, o reteta buna de facut blatul de pizza in casa, totul a devenit foarte usor. De obicei, ma opresc asupra variantei de Pizza Quattro Formaggi, dar acum mi s-a “comandat” o pizza cu multa caaaarne. Carnivora adica! Si atunci am pregatit o pizza cu pui si bacon rumenit. Rolurile secundare au revenit unor ciupercute si unor masline feliate, in timp ce unitatea “echipei” a fost asigurata de o mana sanatoasa de branza rasa (amestec special pentru pizza din mozzarella, edam si cheddar). Tot la capitolul ingrediente, eu am folosit un sos de rosii cu busuioc. Evident ca-l puteti inlocui cu un sos obisnuit de rosii si o lingurita de busuioc uscat.
Posts Tagged ‘reteta blat de pizza’
Pissaladiere – pizza alba cu ansoa si ceapa
Specific sudului Frantei, dar popular si in regiunea italiana Liguria, acest preparat este considerat o pizza alba deoarece nu contine deloc rosii, ci doar multa ceapa (calita pana la caramelizare), masline negre si ansoa. In functie de zona si de reteta, pissaladiere poate avea si usturoi sau mozzarella (in San Remo, de pilda). Cu nume derivat din dialectul provensal al limbii occitane, insemnand “peste sarat”, pissaladiere este servita ca aperitiv sau antreu. Eu, una, am pregatit-o pentru cina, mai ales ca este destul de “decenta” la capitolul calorii.
Pizza Quattro Formaggi – pizza cu 4 feluri de branza
Cand v-am vorbit de Pizza rapida cu sapte topping-uri, ma plangeam ca nu am gasit o reteta de blat care sa-mi placa pe deplin si ca nici nu ma ajuta cuptorul pentru a obtine acasa o pizza cum imi doresc. Ei bine, intre timp s-au intamplat niste “lucruri”. Pe de o parte, Flora mi-a sugerat sa incerc reteta sa de blat de pizza (multumesc, Flora!), iar pe de alta, am schimbat aragazul si, implicit, cuptorul (va amintiti de concursul Electrolux castigat, nu? :P). Prin urmare, mi-am zis sa mai incerc o data sa fac pizza acasa dar, de data aceasta, cap-coada. Adica, fara blat de-a gata. Si pot sa va spun ca, de acum inainte, nici nu ma mai uit la blaturile de-a gata, deoarece reteta Florei este intr-adevar foarte buna.