Chiar daca nu tin post, ma gandesc adesea la cei care fac acest lucru si vin astazi cu o reteta delicioasa si sanatoasa, perfecta pentru perioada postului Pastelui. Este o reteta, dupa cum sugereaza si numele, din Caraibe, care imbina intr-un mod reusit legume si fructe si ne induce o senzatie de bine, de relaxare, zburandu-ne gandul la zilele fierbinti ale verii, la plaje aurii si ape cristaline. Adica, la concediu :D. Iar daca nu pregatiti salata acum, in perioada postului, puneti-i oricum un semn de aducere aminte, pentru la vara, cand sunt piersicile si nectarinele in plin sezon, deoarece salata de fata merge de minune si langa o friptura (de porc sau pui) la gratar ori in tava.
Posts Tagged ‘porumb’
Salata Tex-Mex in straturi
Fiind vara si cald, va propun o salata racoritoare, deosebit de gustoasa, dar si sanatoasa. In plus, prin aranjarea in straturi, astfel incat sa se vada ingredientele si culorile lor, obtinem o salata de efect, perfecta pentru o masa mai pretentioasa, cand vrem sa ne impresionam musafirii. Cat despre apartenenta preparatului, aceasta rezulta de la sine, doar privind ingredientele: pui in sos picant (cu ardei iute), fasole rosie, porumb, branza, smantana, lime si frunze de coriandru. Ati ghicit, nu? Avem o salata specifica bucatariei Tex-Mex.
Stir-fry legume picante
Probabil, si voua vi s-a intamplat sa stati si sa va intrebati “Ce garnitura sa mai fac astazi?”. Mie, una, mi se intampla destul de des, la tot ce inseamna friptura la gratar, snitele sau friptura la cuptor. Orezul nu merge la orice, cartofii prajiti sunt gustosi, dar nu tocmai sanatosi, piureul de diferite legume este o varianta, dar la un moment dat te plictisesti si tot asa. Confruntandu-ma cu o asemenea “dilema”, mi-am adus aminte de un amestec de legume trase la tigaie pe care l-am gustat la un moment dat. Erau legume din acelea la punga, congelate, pe care le arunci in wok si sunt gata in cateva minute. Cand le pregatesti de la zero, dureaza ceva mai mult de cateva minute, dar combinatia de gusturi este atat de inspirata incat merita efortul. Ma rog, in opinia mea :).
Salata rapida de ton cu porumb
Astazi va propun o reteta atat de simpla incat nici nu-mi prea vine sa o numesc reteta. Nu de alta, dar nu are decat o singura etapa, aceea a amestecarii tuturor ingredientelor :P. Dar, asa cum am mai spus si cu alte ocazii, nu cred ca trebuie sa apara pe blog doar retetele complicate, cu o lista luuunga de ingrediente si cu nu stiu cate etape. Este suficient sa fie vorba, cred eu, despre un ingredient mai putin obisnuit sau, pur si simplu, despre o idee. Iar salata de astazi se incadreaza la capitolul idee. Sunt convinsa ca am mancat cu totii macar o data aceasta salata, intr-o vizita, comandata la birou sau cumparata de la magazinul din colt. Ei bine, se face atat de usor incat chiar nu merita sa o cumparati.
Gratin de paste si legume cu branza
Pe la mijlocul saptamanii, cand se epuizeaza mancarurile pregatite in weekend, imi place sa pregatesc o garnitura care sa poata fi “asortata” la diferite tipuri de friptura, dar sa poata fi consumata si ca atare, la un pranz rapid la serviciu. In aceasta categorie generoasa intra si gratinul pe care vi-l prezint astazi, in care mai multe feluri de legume se combina cu smantana si oua, pentru a fi apoi acoperite de o crusta crocanta si apetisanta de branza Cedar si parmezan. Nu de alta, dar crusta este definitorie pentru gratin, nu? Nascut in “laboratoarele” bucatarilor francezi, gratinul a evoluat de-a lungul si timpului si s-a diversificat, fiind intalnit in aproape toate partile lumii. Cateva idei de gratin gasiti AICI.
Salata mexicana cu ton, la minut
Pentru ca se mai intampla ca musafirii sa nu ne lase prea mult timp pentru pregatiri laborioase, va propun o reteta de aperitiv “la minut”: salata mexicana cu ton, fasole rosie, porumb si sos salsa. Iar pentru a pune un pic sangele in miscare sunt suficiente cateva picaturi de sos tabasco. Arriba!
Fiind vorba de o solutie “de avarie”, foarte rapida, salata este facuta cu sos mexican cumparat din magazin, dar daca doriti puteti prepara voi sosul (din rosii in suc propriu, o ceapa, ardei iute, o lingura de otet, sare, piper si zahar, pasate bine si inabusite, la foc mic).