Deoarece nu ma numar printre dependentii de ciocolata (cu atat mai putin printre dependentii de ciocolata neagra), ma opresc destul de rar asupra unor deserturi cu ciocolata. Iar pe caldura, chiar ca nu ma apropii de ciocolata! Nu de alta, dar deserturile de acest tip sunt grele si cu multe calorii, adica fix invers decat avem nevoie pe caldura. Acum, insa, nu m-am putut fofila, deoarece a fost ziua unui membru al familiei innebunit dupa ciocolata neagra. Ce sa fac, ce sa fac? Ca i-as fi facut un tort, dar gandul sa stau pe langa cuptor si sa coc blatul nu ma inspira deloc. Pe de alta parte, nici ideea unui mousse de ciocolata, cu oua crude, nu mi se parea cu mult mai atractiva. Si asa, tot gandindu-ma eu, mi-am amintit de aceasta prajitura rapida, ce prezinta trei avantaje majore: blatul este inlocuit cu piscoturi, crema nu presupune oua crude si, in fine, se pregateste rapid si usor.