Posts Tagged ‘migdale’

Tarta cu pere, migdale si cacao

De mult timp pusesem ochii pe aceasta reteta a Marthei Stewart, dar de abia la sfarsitul saptamanii trecute am avut ragazul sa o pregatesc. Reteta m-a inspirat nu doar prin combinatia de pere zemoase, migdale parfumate si cacao amaruie, ci si prin faptul ca nu contine deloc faina. Practic, migdalele prajite sunt transformate intr-o pulbere si, in combinatie, cu zaharul pudra, cacao si untul formeaza aluatul. Este o reteta foarte simplu de facut, dar de mare efect, iar degustatorii tartei vor fi cu siguranta incantati.

Apfelstrudel – Strudel vienez cu mere

V-am vorbit un pic despre istoria strudelului si despre variantele existente cand v-am propus o reteta rapida de Strudel cu branza dulce si stafide. Spun reteta rapida pentru ca, in locul traditionalelor foi de placinta, foloseam un aluat foietaj de-a gata. Ei bine, de data aceasta, mi-am luat inima in dinti si am vrut sa pregatesc eu aluatul, desi nu beneficiez de cele mai propice conditii in bucatarie. Ma refer, in primul rand, la lipsa unei mese adevarate, in jurul careia sa te tot invarti si sa intinzi aluatul. Nu de alta dar asa este procedura: aluatul se intinde in prima faza cu sucitorul, dar dupa aceea trebuie sa-l intinzi cu mainile pana obtii o foaie atat de subtire incat sa poti citi ziarul prin ea. Foaie care, daca e facuta ca la carte, trebuie sa ajunga de dimensiunile mesei! Cum eu nu am decat un blat de lucru, m-am cam chinuit sa intind foaia si, trebuie sa recunosc, ca nu a iesit chiar cum mi-as fi dorit. Una peste alta insa, aluatul a iesit foarte fraged, iar strudelul deosebit de gustos. Si pot spune ca a meritat efortul, dat fiind ca este mai bun decat aluatul de-a gata.

Budinca indiana de orez cu migdale si stafide

Budinci cu orez pot fi gasite in aproape toate bucatariile lumii, dar cea indiana mi s-a parut de departe cea mai buna din tot ce am incercat pana acum. Combinatia de lapte si orez, fiarta inabusit timp indelungat si parfumata cu sofran si cardamom (care nu este nicidecum acelasi lucru cu nucsoara, asa cum am vazut in mod gresit perpetuat pe unele site-uri) sunt duse spre perfectiune de migdalele prajite si stafidele carnoase. Se spune ca aceasta budinca, numita Kheer, Payasam sau Payesh, s-a “nascut” in urma cu 2000 de ani la Templul lui Jagannath din Puri si de atunci este pregatita constant in timpul multor sarbatori hindu.

Prajitura cu fructe uscate – desfatare de Craciun

Ce prajitura “inghite” peste un kilogram de fructe uscate, se tine la cuptor intre doua ore si jumatate si patru ore si poate fi pregatita cu o luna inainte de Craciun? Ati ghicit, este vorba de traditionala prajitura cu fructe uscate, atat de iubita de englezi, dar prezenta in diferite forme in multe tari de pe “batranul continent” si de peste ocean. Prajituri cu seminte, stafide si samburi de rodii erau pregatite si in Roma antica, insa ele au crescut in popularitate de abia in secolulul al XVI-lea, cand zaharul din colonii a permis zaharisirea unor mari cantitati de fructe. Simple sau pudrate cu zahar, imbracate in martipan sau nu, fara alcool sau imbibate cu rom ori brandy, prajiturile cu fructe uscate sunt pregatite in sute de variante.

Pui Tajine cu prune si caise

Dintre retetele de Tajine propuse pana acum (le gasiti pe toate AICI), aceasta este cu siguranta cea mai usor de facut. Numai sa luati in calcul ca puiul trebuie lasat la marinat pret de cateva ore pentru a se impregna cu arome. Fata de retetele de pana acum, la aceasta am folosit Ras el hanout, un amestec de condimente interesant, foarte popular in Africa de Nord. Numele s-ar traduce prin “cel mai bun din magazin”, sugerand ideea ca amestecul cuprinde cele mai bune condimente pe care le are la vanzare negustorul.

Vita Tajine cu stafide si caise confiate

Incantata la maximum de Tajine-ul primit de ziua mea, dupa berbecutul de care v-am povestit, m-am oprit la o reteta interesanta din carne de vita, “indulcita” cu stafide si caise confiate, condimentata cu ghimbir si boia, parfumata cu scortisoara si coaja de lamaie. O combinatie foarte interesanta de gusturi si arome, pe care am testat-o impreuna cu cativa prieteni, intr-o sambata seara, la un pahar de vorba. Preparatul cu arome marocane a placut in asa masura incat, odata asezat pe masa, a disparut inainte de a apuca sa fac poza la vreo portie :D.

“Chec” cu migdale si fistic

Nu este un chec clasic, asa cum faceau mamele si bunicile noastre, dar poate concura cu succes cu varianta “traditionala”, avand ca principal atu combinatia de migdale prajite si fistic. In plus, se face doar cu albusuri, ceea ce-l aduce mai aproape de financier-ii din bucataria frantuzeasca. In final, veti obtine o prajitura usor pufoasa, suculenta si parfumata, genul care se topeste in gura si-ti imbata papilele.

Berbecut Tajine – ispititoare arome marocane

De ziua mea, printre multele si minunatele cadouri primite de la membrii familiei si de la prieteni (pentru care multumesc inca o data!) s-a numarat un Tajine. Din lut si cu un capac tuguiat, ce seamana cu o palarie de vrajitoare, Tajine-ul (Tagine) este vasul traditional al bucatariilor nord-africane (Maroc, Algeria, Tunisia si Libia). Forma sa speciala este cea care face “vraji” astfel ca si cea mai “incapatanata” carne, precum cea de vita, devine foarte frageda, topindu-se practic in gura. Va propun, pentru inceput, o reteta ce combina ametitor carnea de miel cu prune uscate, ghimbir, chimion, sofran, migdale si susan.

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review