Posts Tagged ‘mascarpone’

Tortulete cu bezea, mascarpone si capsune

Delicate, crocante si cremoase in acelasi timp, parfumate si usoare… Asa s-ar putea caracteriza, in cateva cuvinte, aceste tortulete cu blat de bezea si crema de mascarpone si frisca, desavarsite cu muuulte capsune. Recunosc ca-mi place foarte mult combinatia, mai ales ca si “partile” care o compun se afla in topul preferintelor mele. O singura mentiune as face: va recomand sa puneti, daca se poate, capsune proaspete. Eu am pus congelate, pe de o parte pentru ca putinele capsune aparute prin magazine nu sunt dulci si parfumate, iar pe de alta parte pentru ca am declansat operatiunea “curatenie de primavara in congelator” :).

Tort Tiramisu alb

O variatiune a clasicului Tiramisu, pudrat din belsug cu cacao neagra, Tiramisu alb iti lasa senzatia unei prajituri si mai usoare, in ciuda cantitatilor considerabile de branza mascarpone (cu 80% grasime!) si oua. Previzibil, exista mai multe retete de Tiramisu alb, dar cea pe care v-o propun cucereste prin combinatia de mascarpone, cafea si fulgi de migdale parfumati cu putina coaja de portocala, stropiti cu cognac si, apoi, rumeniti in cuptor. Fata de reteta traditionala, aceasta presupune inglobarea in crema a albusurilor batute intr-o bezea italiana. Exista insa si alte variante, precum cea in care blatul sau piscoturile sunt imbibate in lapte, iar crema cu mascarpone este completata cu ciocolata alba rasa.

Tiramisu – traditionalul deliciu italienesc

V-am spus deja, cand am deschis seria deserturilor de februarie, cu reteta de Millefeuille cu ciocolata alba si capsune, ca prefer ca dragostea sa fie sarbatorita cat mai des. Deci, si de Valentine’s Day, si de Dragobete, si de orice alta zi vreti voi. Prin urmare, pentru seara aceasta, am pregatit inca o declaratie dulce de iubire, care sa fie impartasita la lumina lumanarilor, in clinchetul unor pahare cu vin sau, si mai bine, sampanie. Iar pentru momente speciale intr-o zi speciala, am ales atat de deliciosul Tiramisu. Indragitul desert italienesc este foarte usor de facut, numai sa luati in considerare ca este mai bun dupa ce a stat la rece cateva ore si sa alegeti ingrediente de buna calitate.

Macarons cu fistic si crema de vanilie

Cum, necum, iar m-am trezit ca am in frigider albusuri ramase de la inghetata, asa ca a reaparut sacaitoarea intrebare: Ce fac cu ele? Mi-am zis sa incerc vestitele bezele frantuzesti cunoscute drept macarons si, numite de Sanda Marin, macaroni sau turtite cu migdale. Exista nenumarate variante de macarons, mai ales ca se pot lipi cu tot felul de creme, dupa dorinta fiecaruia. Cum eu am vrut sa fie niste macarons cu mult, mult fistic, trebuie sa recunosc ca rezultatul final nu prea seamana cu cel din reviste. Adica, au iesit mai degraba turtite cu migdale decat pretentioase macarons cu aer parizian, “picior” si suprafata perfect lucioasa :). Pot sa va asigur insa ca au iesit bune, bune, de lins pe degete. Mai ales ca, neomorandu-ma dupa cremele cu unt, am facut pentru unirea macaronilor o crema de mascarpone cu miere.

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review