Crema de baza pentru majoritatea dulciurilor libaneze (dar poate fi intalnita si in alte deserturi arabesti), ashta sau kashta este o “crema” fina din lapte parfumat cu apa de trandafir si apa de flori de portocal. Servita rece si in combinatie cu fructe este un adevarat deliciu, mai ales pe aceasta vreme calduroasa. Am pus ghilimele la crema pentru ca ashta era la origine ceva intre smantana si branza, obtinandu-se din lapte gras branzit (cam cum se face branzica de casa pentru bebelusi :P). Evident ca era destul de costisitoare, dat fiind ca rezulta o cantitate mica dintr-un litru de lapte. In varianta moderna, pentru prepararea ashtei se foloseste faina de porumb, iar pentru a nu pierde la capitolul cremozitate si grasime se merge pe o combinatie de lapte-smantana. Pentru a avea o textura asemanatoare celei de odinioara (adica, usoare coagulari) se pune un pic de miez de paine inauntru. Despre aromele seducatoare de portocal si trandafir nici nu mai are rost sa va vorbesc… va veti convinge singuri :).
Posts Tagged ‘maizena’
Stir-fry de vita cu varza chinezeasca si ciuperci shiitake
Savuroase si sanatoase, o veritabila explozie de culori si arome, mancarurile chinezesti pot fi preparate fara probleme acasa, mai ales ca mai toate ingredientele necesare pot fi gasite si la noi de la o vreme incoace (de cand au luat amploare cartierul si magazinele chinezesti de la marginea Bucurestiului). Unde mai pui ca se pregatesc, in general, foarte rapid, calitate care le recomanda pentru masa de seara, cand ati venit de la serviciu obositi si fara chef de stat in bucatarie. Pentru masa de seara am pregatit si eu aceasta vita cu varza chinezeasca si alte legume. Pentru ca seara sa mearga totul ceas, a trebuit insa sa pun de dimineata (merge si de cu seara) ciupercile shiitake la reconstituit, iar carnea de vita la marinat, cu usturoi, ghimbir si alte minunatii.
Tort din clatite cu ciocolata si banane
M-am trezit saptamana trecuta ca am in frigider o provizie consistenta de banane, in diferite stadii de coacere. Cum era pacat de ele sa nu le valorific si cum aveam si ceva de sarbatorit, m-am gandit la un tort. Cu banane si ciocolata, caci merg de minune impreuna. Iar cea mai potrivita idee mi s-a parut un tort din clatite. Cum ar veni, in loc sa pregatim un munte de clatite cu crema de ciocolata si banane, le montam frumusel sub forma unui tort. Un pic mai mult de munca, ce-i drept, dar mai aspectuos si adaptat ocaziei (sarbatorii noastre, adica). Pentru un gust mai pregnant de banana, am pus fructe atat in aluatul de clatite, cat si felii, printre straturile de clatite si crema. Si, pentru ca tot am pomenit de crema, este vorba de crema de ciocolata pe care eu o folosesc si la Eclerele cu ciocolata (adica, o crema patiserie imbogatita cu ciocolata neagra).
Sufleu de ciocolata à la Gordon Ramsay
La ce te gandesti cand cineva iti spune “Chocolate party”? La valuri de ciocolata. Neagra, cel mai probabil. Dar, daca cineva te provoaca sa pregatesti un desert care sa se incadreze in tema “I love chocolate party”? La ce te gandesti, atunci? Eu, una, m-am gandit instantaneu la un sufleu de ciocolata. Dar, nu orice sufleu, ci dupa reteta lui Gordon Ramsay, cu multa ciocolata neagra, usor crocant la exterior, dar matasos in interior. O prajitura “foarte sexy” dupa cum o catalogheaza chiar Gordon. Si, uite asa, mi-am facut eu curaj si m-am apucat sa pregatesc souffle de ciocolata pentru “Inspiration Food Marathon”, organizat de Electrolux. Daca va place ce mi-a iesit, lasati un comentariu mai jos sau pe pagina de Facebook a blogului.
Tarta cu mere si stafide
Iata si reteta de care v-am pomenit cand am vorbit despre cooking show-ul de la sfarsit de saptamana: tarta frantuzeasca cu mere si stafide. Este o tarta delicioasa si relativ usor de pregatit, care presupune un aluat de tarta (pate brisee) foarte fraged si fin, realizat pe baza unui amestec, in proportii egale, de faina de grau si faina de porumb (maizena). Apoi, merele sunt lasate bucati mai mari, in loc sa fie rase sau taiate cubulete, astfel ca obtinem o textura foarte interesanta. In fine, pentru a echilibra structura tartei (raportul aluat-compozitie), dar si pentru efect estetic, asezam deasupra un “grilaj” de aluat (realizat prin suprapunerea de fasii din aluat).
Tarta cu crema de vanilie
In ultima vreme, fie ca butonam telecomanda, fie ca frunzaream o revista, fie ca rataceam pe net, mi-a tot “sarit in fata” un preparat: renumita tarta frantuzeasca cu crema de vanilie, cunoscuta ca flan patissier sau flan parisien. Evident ca mi-am zis: “domne’, sa fac si eu tarta asta sa vad ce mare minunatie o fi…”. Si am facut-o. Care-i concluzia? Este buna dar, zau, ca nu vad de ce este asa mare nebunie in jurul ei. Este gustoasa, parfumata si cremoasa, dar cam atat. As putea sa va spun ca m-a dat pe spate, dar prefer sa fiu sincera si sa va zic ca, de pilda, mi-au placut mult mai mult Conurile italienesti cu crema de vanilie. Fac aceasta comparatie pentru ca sunt aceleasi parti componente: un aluat foietaj si o crema patiserie (crema de vanilie din oua, lapte si faina). Ma rog, chestie de gust probabil (a se citi pitici)…
Tarta cu fructe de padure
Este vorba de o tarta clasica: blat fraged (pe care l-am parfumat cu vanilie), crema patiserie (careia i-am conferit un twist seducator cu putina apa de flori de portocal; o gasiti in special in magazinele arabesti), multe fructe de padure (zmeura, afine, mure, etc.) si un strat de jeleu, facut cu siropul pe care si-l lasa fructele. Sirop obtinut cand fructele se dezgheata pentru ca, da, am folosit fructe congelate. Nu de alta, dar am facut totul in pripa si cel mai scurt drum era pana la congelator :P. Pot sa va mai spun ca varianta mea de tarta a avut asa mare succes, incat a trebuit sa ma lupt pentru a salva o feliuta subtire, subtire pe care sa o pozez :).
Pui Teriyaki
Fiind la mijlocul saptamanii, va propun o reteta care nu necesita prea mult efort sau timp: pui in stil japonez, in sos lipicios dulceag si cu seminte de susan. Este vorba de un pui Teriyaki, cred ca v-ati dat deja seama. Trebuie precizat insa ca termenul “Teriyaki” se refera nu la un anumit preparat, ci la o tehnica de gatit folosita in bucataria japoneza. Marinata intr-un sos dulceag, carnea – peste, in special, dar si pui, porc, miel si vita – este rumenita apoi pe gratar sau la grill, capatand un “luciu” datorita zaharului din marinada. De regula, sosul pentru Teriyaki contine sos de soia, sake (bautura alcoolica traditionala in Japonia, din orez) sau mirin (tot un fel de vin din orez, dar mai dulce; continutul de zahar poate ajunge si pana la 50%), zahar sau miere.