Cred ca nu mai reprezinta vreun secret pasiunea mea pentru preparatele orientale, pentru amestecurile senzationale de arome, gusturi si texturi specifice bucatariilor din India, Thailanda, Indonezia, China si tarile arabe. Prin urmare, cum sa ratez invitatia de a participa la concursul Rice Up, preambul la cea de-a treia editie a Asia Fest, care se va desfasura in perioada 16-19 octombrie? Ca si cum nu ar fi fost suficient de greu sa ma hotarasc asupra preparatului pe care sa-l pregatesc, organizatorii ne-au pus si ceva “obstacole”: sa folosim cel putin doua din cele patru produse puse la dispozitie.
Posts Tagged ‘lapte de cocos’
Peste in sos picant de cocos, cu orez cu legume
Astazi, va propun file de salau de Nil in sos picant cu lapte de cocos, servit cu un orez cu legume. Pusesem de mai mult timp ochii pe combinatia aceasta, intr-un numar al revistei “Ioana – Secretele bucatariei”, dar ba nu am avut un peste care sa merite sa intre in “hora” asta, ba nu am gasit lapte de cocos si tot asa. In fine, le-am gasit pe toate si m-am pus pe treaba. Ca peste, am folosit fileuri de salau de Nil, dar merge si alt tip de peste alb, atata timp cat fileul este mai grosut si fara piele. Ce sa va mai zic? Noua ne-a placut mult de tot modul in care pestele se combina cu sosul picant, parfumat, un pic dulceag si acrisor in acelasi timp.
Curry rosu thailandez de pui cu muguri de fasole
Cu al sau echilibru perfect al gusturilor (acru, dulce, sarat si amar), cu al sau melanj inconfundabil de ingrediente si arome, bucataria thailandeza se bucura de recunoastere si apreciere in intreaga lume si multe preparate thai pot fi gasite in topul celor mai bune mancaruri din lume (top realizat, dupa cum am mai pomenit, de CNN, in 2011). Ca si mie imi plac mancarurile thailandeze nu mai constituie un secret. Se poate vedea dupa simplul fapt ca printre primele retete postate pe acest blog, in mai 2010, s-au aflat doua curry-uri: Curry galben de pui si Curry rosu de vita. Astazi va propun tot un curry, rosu, de pui cu muguri de fasole, ardei gras si morcovi.
Curry rosu de creveti cu ananas
Postand ieri reteta restanta de Biryani de legume, mi s-a facut pofta de aromele orientale. Si, cum aveam in congelator niste creveti, m-am apucat si am facut aseara o reteta thailandeza de curry rosu. Destul de simplu, dar foarte bun, perfect echilibrat: dulceag (datorita ananasului), picant (pasta de curry rosu), acrisor (lamaia verde) si foarte parfumat. Plus ca se face foarte repede, nu necesita prea multe ingrediente si este si sanatos si destul de usor. Adica, tocmai bun pentru o cina in cursul saptamanii, nu credeti :)?
Curry de creveti cu sos de alune si usturoi
Termenul de “curry” desemneaza un amestec special de condimente, dar si o serie intreaga de mancaruri cu sau fara sos, cu legume si/sau carnuri puternic condimentate (a nu se intelege picante, ci cu un numar considerabil de mirodenii), specifice bucatariilor din India, Pakistan, Bangladesh, Sri Lanka, Thailanda, Indonezia, Malaezia, chiar si China si Japonia. Ca trasatura comuna este folosirea curcumei (turmeric sau sofran indian), coriandrului si chimi-onului, iar in functie de regiune si de specificul ei, gasim cuisoare, scortisoara, nucsoara, anason, dafin, frunze de curry (de unde rezulta ca exista si un arbore de curry :P) si multe alte mirodenii. Treptat, curry-urile s-au raspandit in toate partile lumii, astfel incat astazi avem infinite variante. Cea pe care v-o propun astazi apartine chef-ului Raghavan Iyer, originar din Bombay si autor a mai multor carti, printre care… “660 de curry-uri”.
Mini-frigarui thai de porc cu sos picant de cocos
Cred ca v-ati dat seama, deja, ca-mi place mult bucataria thailandeza, cu a sa bogatie de arome si al sau echilibru perfect de picant, acrisor, dulce, sarat si amarui. Dupa curry-urile de vita si de pui, m-am gandit ca ar merge de minune si un aperitiv thailandez. Din carne de porc, pentru a avea intreaga gama :). Mai exact, carnea de porc tocata, parfumata cu ierburi, este pusa pe frigarui, rumenita frumos si servita apoi cu un sos picant si aromat pe baza de “smantana” de cocos. Aceasta difera de laptele de cocos doar prin consistenta (contine mult mai putina apa), asa ca nu va faceti probleme daca nu o gasiti in magazine. Puneti lapte de cocos si tineti un pic mai mult sosul pe foc, pentru a se evapora din apa.
Creveti in sos de curry si lapte de cocos
Pentru cina de aseara, am dat “o fuga” pana in sud-estul Asiei cu acesti creveti durdulii si rozalii, imbaiati intr-un sos cremos, parfumat si usor picant, pe baza de lapte de cocos si curry. Combinatia este delicioasa si merge de minune cu un orez parfumat thailandez (orez jasmine). In plus, se pregateste rapid si nu contine multe calorii. Fata de curry-urile preparate anterior, la acesta nu am folosit o pasta, ci pudra la plic, in fapt un amestec de sofran indian, schinduf, usturoi, chimion, cuisoare, nucsoara si ghimbir.