Posts Tagged ‘hrean’

Salata de cartofi cu peste afumat si mere

Reteta de salata de cartofi cu peste afumat si mere, cu sos de hrean si smantana

Dupa mesele incarcate de sarbatori, nu ar strica sa trecem pe preparate mai usoare, cu mai putine grasimi, cu mai multe legume, cu peste, pui sau curcan. Iar salata pe care v-o propun astazi corespunde din plin acestor cerinte, presupunand peste afumat (macrou mai precis), cartofi, mere si salata verde, legate intre ele de un sos cu smantana, lamaie si hrean. Simplu de pregatit, dar sanatos si gustos. Salata se poate pregati dinainte, daca vreti sa o introduceti intr-un meniu festiv, cu mentiunea ca salata verde trebuie adaugata inaintea servirii pentru a nu se inmuia prea tare.

Crema aperitiv din sunca si branza, cu hrean

Pentru mesele festive de sarbatori sau pentru orice alta ocazie mai speciala, va propun si o crema de sunca si branza, scoasa din anonimat cu o adiere de hrean, tocmai buna pentru a pregati niste tartine micute si dragute, frumos colorate si apetisante. Reteta este simpla si puteti prepara crema in avans, urmand ca inaintea sosirii invitatilor doar sa realizati si sa decorati tartinele (nu cu prea mult timp inainte pentru ca painea sa nu se inmoaie). Eu am folosit mini-toasturi, cumparate ca atare, dar merg si biscuitei, grisine, felii de paine prajite in casa sau chiar felii de bagheta proaspata. Ce va place mai mult.

Pate de peste afumat cu hrean si marar

La 38-39 de grade, cat anunta meteorologii pentru azi si maine, ma indoiesc ca aveti chef sa stati in bucatarie si sa dati drumul la aragaz. Mai norocosi sunt, fara indoiala, cei care stau la curte si care pot, pe seara, cand se mai calmeaza vipia, sa faca un gratar. Noi, ceilalti, ne orientam mai mult spre salate si alte preparate care necesita foarte putin foc sau deloc. Asa am ajuns eu sa pregatesc aceasta pasta de peste afumat, cu unt si smantana, cu lamaie si hrean intepator pentru a mai taia din “greutatea” untului.

Cartofi copti cu pate de macrou afumat

Urasc din tot sufletul gerul si, prin extensie, nu ma “am prea bine” nici cu iarna, cu troienele sale de zapada care paralizeaza orasul si cu maldarul de haine pe care trebuie sa-l pun ori de cate ori vreau sa scot nasul din casa. Da, poate, as trece mai usor peste frig si zapada daca as fi undeva la munte, in vacanta, dar pentru programul obisnuit de munca prefer oricand temperaturile de peste, sa zicem, 15 grade :P. Cu gandul, asadar, la primavara si vara, m-am oprit asupra unei retete vazute la Jamie Oliver, o combinatie de cartof copt pufos si pate cremos de macrou, cu parfum inconfundabil de fum si hrean. Iar pentru a aduce un omagiu primaverii mult asteptate, am pus in pateul de macrou si ceapa verde, iar produsul final l-am asezat pe un pat de salata… Ca sa fie totul cat mai verde :).

Creveti cu 3 sosuri: mango-lamaie, rosii-hrean & Remoulade cu telina

Daca trebuie sa pregatiti un meniu mai sofisticat pentru niste musafiri mai pretentiosi sau, pur si simplu, planuiti o masa tip bufet pentru un numar mai mare de musafiri, atunci trebuie sa incercati combinatiile de mai jos. Crevetii sunt practic foarte simplu preparati, iar farmecul este dat de cele trei sosuri, atat de delicioase, diferite ca gust, culoare si textura. Evident ca, in functie de preferinta, puteti pregati doar doua sau unul dintre sosuri, insa veti pierde la capitolul “impresie artistica” :D. Apoi, sincer, chiar merita sa incercati toate cele trei sosuri pentru ca se fac foarte usor si pentru ca, astfel, este aproape imposibil ca fiecare musafir sa nu gaseasca o combinatie pe placul sau. Unde mai pui ca sosurile pot fi pregatite si cu o zi inainte, urmand ca in ziua “Z” doar sa trageti rapid la tigaie crevetii, sa “aruncati” totul in boluri si gata!


Warning: Undefined variable $return in /home/gurmandi/public_html/wp-content/themes/Stratie.old/lib/features.php on line 11