
Dulce si acrisor, rafinat, parfumat si surprinzator… ca dragostea. Asa este desertul pe care vi-l ofer astazi, parte a propunerilor destinate lunii iubirii :). Perfect daca este savurat in doi – de Valentine’s Day, Dragobete sau cand vreti voi sa luati o cina romantica impreuna cu persoana iubita -, dar pretabil si pentru o masa cu mai multi invitati. Perele dulci si zemoase sunt completate perfect de aroma limoncello-ului si de savoarea discreta a scortisoarei din crema de lapte. Relativ simplu, dar de mare efect, va garantez!