Posts Tagged ‘crema de vanilie’

Conuri din foietaj cu crema de vanilie

In copilarie, gaseam in cofetarii rulouri din foietaj umplute cu o crema alba. Sincer, nu-mi mai amintesc exact cum erau, dar parca erau umplute cu frisca si aveau ceva nuci presarate la capete. Nu stiu daca se mai gasesc sau nu in cofetarii (eu, una, nu prea am vazut, dar nici nu intru prea des intr-o cofetarie, ce-i drept), dar m-am gandit ca mai bine incerc sa le fac in casa. Cu doua modificari fata de ceea ce-mi amintesc eu vag: nu sunt chiar rulouri, ci niste trunchiuri de con, iar pe post de umplutura am pregatit o crema simpla de vanilie. Nimic complicat, cu exceptia faptului ca m-am chinuit un pic pana cand am improvizat formele.

Rulada de bezea cu crema de vanilie si kiwi

Bezea pufoasa si crema matasoasa de vanilie, desavarsite cu bucatele de kiwi acrisor. Cam asa s-ar putea descrie desertul pe care vi-l propun astazi, un desert relativ usor de pregatit (doar rularea foii de bezea ridica ceva probleme), dar suficient de spectaculos pentru ca aceia care-l gusta sa creada ca ati muncit timp indelungat la el. Fata de rulada de bezea propusa anterior, cu mascarpone, fructul pasiunii si capsune, cea de astazi are considerabil mai putine calorii (o portie decenta ca marime, cam de 150 g, e pe la 330 kcal :D).

Crème brûlée

Desert clasic frantuzesc, crème brûlée (“crema arsa” in traducere mot-a-mot) te cucereste prin aroma si prin contrastul dintre crema matasoasa si stratul crocant de caramel de deasupra. Nu se stie exact cand si cine a inventat-o, dar se stie ca aparea pe la 1691 intr-o carte de retete, a celebrului Francois Massialot. In secolul al XVIII-lea, se bucura deja de popularitate la englezi, cu diferenta ca stratul de caramel era obtinut cu ajutorul unui fier incins. Si spaniolii au o versiune proprie de crème brûlée numita crema catalana sau crema Sf. Iosif, cu deosebirea ca aceasta este mai lejera decat surata frantuzeasca, nu se coace la bain-marie in cuptor, crusta de caramel se obtine tot cu fierul, iar crema este aromata cu scortisoara si coaja de lamaie sau portocala. De altfel, pe langa aroma traditionala de vanilie, gasim variante mai moderne de crème brûlée cu ciocolata, cafea, diferite lichioruri, fistic, nuca de cocos si chiar rozmarin.

Cremsnit cu foi de placinta

Ramanem in “perimetrul” copilariei cu un desert indragit de toti: cremsnitul. Cu ale sale foi crocante si pudrate cu zahar, umplute cu un strat generos de crema de vanilie, acest desert ajuns la noi cu nume derivat din limba germana (“Cremeschnitte”), este doar o varianta a celebrului “mille-feuille” frantuzesc. In Ardeal, delicioasa prajitura mai este cunoscuta si ca “cremes”, nume derivat din maghiara, in vreme ce in cartile Sandei Marin o intalnim simplu “placinta cu crema de vanilie”. Oricum i-ati zice, trebuie sa admiteti insa ca este un desert foarte bun, aparent lejer (desi numarul de calorii spune altceva) si destul de usor de facut.

Profiterol cu inghetata de capsune si sos de ciocolata

Ca multi oameni care fac “o fixatie” pe un anume gust din copilarie, eu am “fixatia” profiterolului pe care-l mancam, pe cand stateam la bunici, la o cofetarie din centrul Ploiestiului, de langa cinematograf. Nu mai stiu cum se numea nici cinematograful, nici cofetaria, dar parca vad si acum profiterolul cu pricina. Era servit in cupe din acelea de inox si era ca un munte, ridicat cu mare pricepere din gogosele umplute cu crema, “bile” de inghetata, un fel de frisca si sos de ciocolata. Ma rog, mai probabil era facut cu cacao, dar mie imi “suna” a ciocolata pe acele vremuri. De atunci, ma incapatanez cu regularitate sa incerc tot felul de profiteroluri pe la diverse restaurante si cofetarii, dar nicaieri nu am gasit ceva care macar sa semene cu profiterolul din amintirea mea. Prin urmare, m-am decis sa-mi fac propriul profiterol :D. Usor modificat insa, atat ca forma, cat si ca ingrediente, pentru a putea include in el a alta “obsesie” a mea, capsunele. Carora le-am dedicat, de altfel, o intreaga saptamana, “Saptamana capsunelor”!

Trifle rapide cu capsune

Este vorba de un desert englezesc facut din fructe, crema, aluat pufos, frisca si eventual jeleu, aranjate in straturi. Bucatile de genoise sau pandispan sunt insiropate cu suc de fructe si/sau alcool (Porto, Sherry sau lichior). Scotienii au o varianta de trifle cu whisky sau Drambuie (lichior cu aroma de miere, ierburi si mirodenii), dar exista si o varianta creola cu rom sau vin rosu. Eu am pus Disaronno, lichior italienesc dulce-amarui si foarte parfumat, dar il puteti inlocui cu rom sau, daca vreti sa oferiti trifle copiilor, puteti face un sirop din apa, zahar si un pic de suc de lamaie.

Tort cu capsune si crema diplomat

Nu cred ca mai este vreun cititor fidel al blogului care sa nu stie cat de mult imi plac capsunele :). Iar in aceasta perioada, cand tarabele din piete sunt invadate de aceste fructe zemoase, dulci si parfumate, sunt in culmea fericirii si incerc sa profit la maximum de ele. Va propun asadar, firesc, “Saptamana capsunelor”! Adica, sapte retete de racoritoare si delicioase deserturi, festive, rapide sau inghetate :D. Si pentru ca seria merita sa fie deschisa cu “artificii”, surle si trambite, incep prin a va propune un tort care va duce in extaz papilele voastre gustative. Este vorba de o varianta mai usoara a celebrului tort frantuzesc numit “Fraisier” (de la capsuna, normal). Mai exact, am inlocuit crema de unt cu o crema diplomat, iar in loc de martipan am acoperit tortul cu un strat de jeleu de capsune. Am obtinut, in acest fel, un tort parfumat si racoritor, cu mai putine calorii.

Clatite banatene – la cuptor, cu branza, stafide si bezea

Prima data am mancat aceste clatite intr-un restaurant nemtesc din Bucuresti. Eram vreo patru persoane la masa si noroc ca am intrebat cam cat inseamna portia de clatite surprize. Nu de alta dar ne-a fost adus ditamai vasul de Jena, plin ochi cu clatite, crema de vanilie si bezea usor rumenita. Sincer, de abia l-am dovedit… mai ales dupa snitelele uriase, gratinate sau acoperite cu tot feluri de sosuri, cu care ne luptasem pana atunci 🙂 . Oricum, combinatia mi-a placut foarte mult, asa ca am inceput sa caut reteta. Am gasit-o sub numele de Clatite banatene sau “ca la Ana Lugojana”.