Posts Tagged ‘ciuperci’

Rulada de pui cu jambon, ciuperci si cascaval

Reteta de rulada de pui cu jambon, ciuperci si cascaval

Fata de alte moduri de a prepara carnea, rulada presupune ceva mai multa bataie de cap, dar si efectul este pe masura straduintei. Sa luam, concret, reteta de fata, de rulada de pui cu umplutura de jambon crud-uscat, ciuperci calite si cascaval (afumat, dar merge si unul simplu). As fi putut foarte bine sa “trag” puiul, jambonul si ciupercile la tigaie si sa le servesc cu o felie de cascaval topit deasupra. Ar fi fost rapid si gustos. Rulada este insa nu doar gustoasa, ci si mai aspectuoasa, fiind astfel mai potrivita pentru o masa cu musafiri ceva mai pretentiosi. In plus, prin rularea carnii in jurul umpluturii, carnea isi pastreaza suculenta si obtineti un amestec interesant de arome. Este ca o bomboana umpluta: din afara, nu-ti dai seama ce contine, dar, cand musti, descoperi cu incantare si surpriza o combinatie savuroasa.

Supa de ciuperci cu chimen si “tagliatelle” din legume

Reteta de supa de ciuperci (champignon si pleurotus) cu chimen si "tagliatelle" din legume

A inceput Postul Pastelui de cateva zile si, chiar daca nu obisnuim sa-l tinem, nu strica sa mancam ceva mai multe legume de acum incolo, pentru a ne curata un pic organismul trecut prin iarna. Plus ca incet, incet se umplu pietele de legume proaspete si ar fi si pacat sa nu profitam. In aceasta ordine de idei, eu am pregatit zilele trecute o delicioasa supa de ciuperci. Nu o Supa crema de ciuperci cum v-am propus in trecut, ci una fara lapte, unt si smantana, adica una de post. Si sa nu va imaginati, cumva, ca este mai saraca la capitolul gust. Nici pomeneala, deoarece lipsa lactatelor este compensata de niste radacinoase (morcov si pastarnac) taiate ca tagliatellele, iar un plus de aroma confera chimenul si maghiranul. Simpla, dar foarte, foarte buna! In plus, are un numar foarte mic de calorii, ceea ce face aceasta supa sa fie o alegere perfecta pentru cei/cele care tin regim :).

Pui intreg, la cuptor, cu ierburi si carnaciori oltenesti

Suntem la mijlocul saptamanii si-mi inchipui ca nu aveti prea mult chef de petrecut in bucatarie. Prin urmare, pentru cina va propun o friptura delicioasa de pui, la cuptor, parfumata cu ierburi de Provence (amestec de cimbru, salvie, fenicul, busuioc si flori de levantica) si insotita de o sanatoasa garnitura de legume. Iar pentru a-i multumi si pe aceia care au cumva impresia ca puiul este doar pentru regim, eu am “strajuit” biata zburatoare cu niste carnaciori. Oltenesti, ca sa fim mai exacti. Totul se pune la cuptor si se face cat va relaxati si stati de vorba cu membrii familiei, fara a necesita prea multa atentie sau parcurgerea unor etape complicate. Ca sa nu mai spun ca puteti lua din friptura de pui si din legume o portie a doua zi, pentru pauza de pranz de la serviciu :).

Cartofi la cuptor, cu ciuperci si oua

Reteta de cartofi la cuptor, cu ciuperci, ceapa, oregano si oua

Rasfoind eu asa fisierele cu poze si retete din calculator, mi-am dat seama ca am uitat sa va prezint aceasta reteta, desi am pregatit-o cu mai bine de un an in urma. Nu este ceva spectaculos, dar va poate scoate din incurcatura cand vreti sa pregatiti un mic-dejun sau o cina fara prea mare bataie de cap si fara sa fiti nevoiti sa mergeti la supermarket pentru cumparaturi (adica, puteti pune cam ce legume aveti prin casa). Este gustoasa si satioasa si, in plus, prezinta avantajul unui continut mai scazut de grasime, in conditiile in care cartofii si ouale nu sunt prajite in baie de ulei.

Garnitura de legume in straturi sau “placinta” taraneasca englezeasca in varianta vegetariana

Reteta de garnitura de legume in straturi sau "placinta" taraneasca englezeasca (cottage pie vegetariana)

Dupa cum v-am mai spus, pentru masa de Revelion eu prefer carnea de curcan, ca o binevenita variatie la “porcariile” de Craciun. Iar de data aceasta, am mers pe o combinatie de pulpe de curcan dulci-picante la cuptor (cu sweet chilli si cimbru) cu o garnitura de legume in straturi. Reteta de friptura de curcan vine maine, asa ca astazi vorbim un pic despre garnitura de legume. Este, de fapt, varianta vegetariana a cunoscutei “placinte” taranesti englezesti (cottage pie sau shepherd’s pie). Veche de pe la 1791, aceasta “placinta” presupunea carne (“resturi” de friptura, de regula) acoperita cu un strat de piure de cartofi. In timp, au aparut numeroase variante: cu sunca si carne de curcan, in loc de vita, cu peste sau doar cu legume (cu linte ori naut).

Risotto cu ciuperci de padure

V-am promis ieri ca revin cu reteta de risotto cu ciuperci de padure, risotto pe care-l puteti servi de sine statator (asa cum fac, de regula, italienii) sau il puteti asocia unei fripturi (in cazul meu, Pulpe de curcan la cuptor, in sos de vin rosu). Nu am sa insist prea mult pe regulile stricte de preparare a risotto-ului (de la folosirea unui anumit tip de orez si pana la cat si cum sa-l fierbeti, prin adaugarea treptata a supei) deoarece imi imaginez ca sunt bine cunoscute. Cine doreste si le poate aminti aruncand o privire pe celelalte retete de risotto pe care vi le-am propus de-a lungul timpului (Risotto alla milanese, Risotto cu ardei gras, Risotto cu trei feluri de branza si Risotto cu sofran si creveti). Am sa va spun insa ca am folosit un amestec de ciuperci de padure uscate, cumparat ca atare.

Legume la cuptor in stil italian

Preocupata fiind de bunatatile pentru Inspiration Food Marathon din ultimele saptamani, s-ar putea crede ca i-am uitat pe cei care tin post. Deloc adevarat! Pe langa colectia de retete de post sau usor adaptabile pentru perioada de post pe care o gasiti AICI, va propun si o combinatie delicioasa de legume cu parfum italienesc. Scaldate in ulei de masline, legumele – cartofi, ardei grasi, ciuperci si, evident, zucchini – sunt parfumate cu un amestec de condimente seducator. Mai precis, contine rosii uscate in soare (in proportie cam de 20%), usturoi, oregano, maghiran si busuioc. Plus cativa fulgi de ardei pentru o subtila iuteala :).

Pizza carnivora – cu pui si bacon

Oricat de sanatos ne-am stradui sa mancam, din cand in cand tot ne vine cheful de ceva “nesanatos”. In cazul meu, recunosc, pizza este o slabiciune. Imi place mult, mai ales varianta americana, cu blat mai pufos si compozitie mai din abundenta. Iar de cand am descoperit, gratie Florei, o reteta buna de facut blatul de pizza in casa, totul a devenit foarte usor. De obicei, ma opresc asupra variantei de Pizza Quattro Formaggi, dar acum mi s-a “comandat” o pizza cu multa caaaarne. Carnivora adica! Si atunci am pregatit o pizza cu pui si bacon rumenit. Rolurile secundare au revenit unor ciupercute si unor masline feliate, in timp ce unitatea “echipei” a fost asigurata de o mana sanatoasa de branza rasa (amestec special pentru pizza din mozzarella, edam si cheddar). Tot la capitolul ingrediente, eu am folosit un sos de rosii cu busuioc. Evident ca-l puteti inlocui cu un sos obisnuit de rosii si o lingurita de busuioc uscat.


Warning: Undefined variable $return in /home/gurmandi/public_html/wp-content/themes/Stratie.old/lib/features.php on line 11