Au trecut concediile si vacantele, ne-am intors cu totii la servicii, scoala, gradinita, etc. Si, ca de obicei, timpul este o marfa greu de gasit, nu? Asa ca suntem mereu in cautarea unor solutii de economisire a timpului, macar in bucatarie. Iar reteta de fata ne ajuta sa facem acest lucru, deoarece nu presupune multe si complicate etape, iar rezultatul este delicios. E vorba de binecunoscuta tocana, dar nu cu porc, cum se obisnuieste de regula pe la noi, ci cu vita. Lasate sa fiarba pe indelete, bucatelele de vita devin foarte fragede, iar sosul cu ceapa, usturoi si rosii, parfumat cu cimbru si, surpriza, un pic de pudra de curry, le invaluie apetisant. Puneti alaturi un pic de piure de cartofi si o salata verde si gata! Aveti un fel principal sanatos, gustos si satios!
Posts Tagged ‘carne vita’
Friptura de vita la cuptor, in stil italian
Despre metoda gatirii lente (slow-cooking) a carnii de vita, ca solutie pentru a obtine o delicioasa si frageda friptura de vita (chiar si din bucati de carne mai ieftine, folosite la gatit), v-am vorbit cu ceva timp in urma, cand v-am tentat cu o Friptura de vita la cuptor cu portocala si miere. Ei bine, astazi va propun variatiune pe aceeasi tema :). Adica, ramane carnea de vita, dar umblam pe la ingrediente, astfel incat ducem preparatul in zona bucatariei italienesti. Rezulta o friptura parfumata, care ti se topeste in gura, si pe care o puteti servi cu o garnitura de cartofi (prajiti, copti sau piure) si, eventual, o salata verde ori de ardei copti. Dupa cum va spuneam si data trecuta, puteti taia friptura felii subtiri (conditia ar fi sa aveti un cutit foarte bine ascutit, special pentru fripturi) sau o “sfasiati” cu ajutorul a doua furculite, daca aspectul conteaza mai putin.
Friptura de vita la cuptor cu portocala si miere
Mult timp, am ocolit carnea de vita deoarece mi se parea ca, indiferent ce i-as face, friptura tot tare ramane. Sigur, cand am luat vita Angus a fost o cu totul alta poveste, au iesit niste minunatii de fripturi, de ti se topeau in gura (vezi, de pilda, Friptura de vita cu sos de piper verde). Pentru acest lux, trebuie insa scosi din portofel multi bani :(. Cand am descoperit metoda gatirii lente (slow cooking-ul, cum ii spun americanii), m-am reintors la fripturile de vita. Sa ne intelegem, nu este vorba de fripturi la gratar sau la tigaia-gratar, ci de fripturi cu sos, pe care fie le taiati felii subtiri, fie le “sfasiati” cu ajutorul a doua furculite, pentru a obtine niste fasii de vita imbaiate in sos. Eu prefer, de obicei, aceasta a doua varianta, pentru ca obtinem astfel un armonios amestec carne-sos. Dezavantajul e, in acest caz, ca friptura noastra pierde la capitolul aspect, dar conteaza mai putin daca o pregatiti pentru familie.
Vita Stroganoff
Dupa cocosul frantuzesc (Coq au vin), va propun sa dam o raita prin bucataria ruseasca, pentru o delicioasa vita Stroganoff (sau Stroganov). Oricum i-ati spune, celebrul preparat rusesc presupune bucatele de vita, mai intai sotate si apoi imbaiate intr-un sos cu smantana proaspata (deci, nu smantana lichida, pentru gatit, ci smantana noastra obisnuita, cu o singura conditie: sa fie grasa, pentru a nu se branzi). Ca multe alte preparate cu traditie (se crede ca exista de dinainte de 1850), vita Stroganoff a cunoscut diferite variante: cu sau fara mustar, cu sau fara ceapa, cu sau fara ciuperci, cu sau fara pasta de rosii, etc.
Friptura de vita cu sos de piper verde
Preparat binecunoscut din bucataria frantuzeasca, “steak au poivre” se pregateste destul de rapid si usor si este un adevarat deliciu pentru mancatorii de carnuri. Secretul reusitei acestui preparat consta in carnea de vita folosita, care trebuie sa fie de foarte buna calitate. Dupa o indelungata vanatoare (a promotiilor, nu de alt fel), eu am luat o vrabioara de vaca Angus, care si-a meritat toti banii. In ceea ce priveste modul de preparare a steak-ului cu piper, exista doua variante. Prima presupune imbracarea carnii intr-un strat de piper grosier pisat inainte de a fi prajita in amestecul de unt si ulei, astfel incat sa se formeze o crusta, in timp ce interiorul sa ramana rare sau medium, dupa dorinta. In acest caz, sosul se pregateste separat si este mai deschis la culoare, aproape alb. A doua varianta, presupune deglasarea tigaii in care am prajit carnea, iar piperul se adauga in sos, in loc sa fie carnea imbracata in el. In acest caz, sosul este mai inchis la culoare, spre maroniu.
Pierrade de vita si legume cu sos bernez
Cu siguranta ati vazut, in marile magazine, tavite cu felii de carne etichetate “pierrade” si, probabil, unii dintre voi v-ati intrebat la ce o folosi. “Pierrade” este un mod de a gati carnea, pe piatra incinsa mai precis (dupa cum ii sugereaza, de altfel, si numele, “pierre” insemnand in franceza “piatra”), dar si aparatul special conceput pentru acest lucru. Bine, bine, o sa spuneti, dar care-i chichirezul? Ei bine, aparatul se pune pe masa, inconjurat de farfurii cu felii subtiri de carne si legume crude, iar fiecare mesean isi realizeaza propria combinatie si si-o “perpeleste” pe piatra. Asadar, un mod placut si mai putin conventional de a manca alaturi de prieteni.
Stir-fry de vita cu varza chinezeasca si ciuperci shiitake
Savuroase si sanatoase, o veritabila explozie de culori si arome, mancarurile chinezesti pot fi preparate fara probleme acasa, mai ales ca mai toate ingredientele necesare pot fi gasite si la noi de la o vreme incoace (de cand au luat amploare cartierul si magazinele chinezesti de la marginea Bucurestiului). Unde mai pui ca se pregatesc, in general, foarte rapid, calitate care le recomanda pentru masa de seara, cand ati venit de la serviciu obositi si fara chef de stat in bucatarie. Pentru masa de seara am pregatit si eu aceasta vita cu varza chinezeasca si alte legume. Pentru ca seara sa mearga totul ceas, a trebuit insa sa pun de dimineata (merge si de cu seara) ciupercile shiitake la reconstituit, iar carnea de vita la marinat, cu usturoi, ghimbir si alte minunatii.
Friptura din carne tocata cu sos de ciuperci
Dupa atatea preparate rapide sau usor de pregatit, este vremea sa va propun si ceva mai elaborat, demn sa figureze in meniul de weekend: o friptura din carne tocata de vita si porc cu sos de ciuperci. Modelata sub forma unei paini – drept pentru care in tarile vorbitoare de engleza este cunoscuta ca “meatloaf”, iar in cele vorbitoare de franceza ca “pain de viande” – friptura din carne tocata este relativ usor de preparat si foarte versatila, putand fi facuta din vita sau vita si porc, dar si din miel, vanat sau pui. In plus, putem obtine nenumarate variante, doar prin adaugarea unor ierburi si/sau legume, prin includerea de oua fierte, branzeturi ori migdale, dar si prin schimbarea sosului.