Posts Tagged ‘capsune’

Mousse inghetat de capsune

“Saptamana capsunelor” continua cu un desert parfumat, dulce-acrisor, cu o portie dubla de ciocolata: alba in mousse-ul de capsune si, respectiv, neagra in baza de biscuiti. Bine, bine, admit ca ciocolata alba nu este, de fapt, ciocolata, ci un produs din unt de cacao, zahar, lapte si sare, dar asa s-a impamantenit denumirea. Oricum i-ati spune, in combinatie cu lapte condensat si indulcit, crema de branza, frisca neindulcita si bucati de capsune parfumate si zemoase, duce la un delicios mousse. Inghetat, acesta isi pastreaza textura cremoasa, contrastand placut cu baza crocanta de biscuite usor amarui.

Parfait de capsune…

…sau desertul perfect. Si nu doar pentru ca ii spune “parfait” (“perfect” in limba franceza), ci si pentru ca este un desert inghetat si cu multe capsune. In interior si exterior! Parfumat si fin, parfait-ul de capsune se pregateste la rece (adica, fara a pregati, in prealabil vreo crema pe foc), iar fata de alte retete, aceasta presupune doar albusuri. Se pregateste rapid si se “uita” in congelator de azi pe maine sau, si mai bine, 24 de ore. Cand il veti scoate din congelator, veti constata ca, desi nu l-ati “vanturat” pentru a impiedica formarea acelor (ca la o inghetata obisnuita), este deosebit de cremos si de fin. Practic, fata de o inghetata obisnuita de capsune, precum cea de AICI, parfait-ul are o cu totul alta textura, datorita cantitatii considerabile de smantana pentru frisca folosite. Inevitabil, in acest caz, creste si numarul caloriilor, dar merita “sacrificiul”. Caci, la urma, urmei, nu mancam zilnic desertul perfect, nu? 🙂

Trifle rapide cu capsune

Este vorba de un desert englezesc facut din fructe, crema, aluat pufos, frisca si eventual jeleu, aranjate in straturi. Bucatile de genoise sau pandispan sunt insiropate cu suc de fructe si/sau alcool (Porto, Sherry sau lichior). Scotienii au o varianta de trifle cu whisky sau Drambuie (lichior cu aroma de miere, ierburi si mirodenii), dar exista si o varianta creola cu rom sau vin rosu. Eu am pus Disaronno, lichior italienesc dulce-amarui si foarte parfumat, dar il puteti inlocui cu rom sau, daca vreti sa oferiti trifle copiilor, puteti face un sirop din apa, zahar si un pic de suc de lamaie.

Tort cu capsune si crema diplomat

Nu cred ca mai este vreun cititor fidel al blogului care sa nu stie cat de mult imi plac capsunele :). Iar in aceasta perioada, cand tarabele din piete sunt invadate de aceste fructe zemoase, dulci si parfumate, sunt in culmea fericirii si incerc sa profit la maximum de ele. Va propun asadar, firesc, “Saptamana capsunelor”! Adica, sapte retete de racoritoare si delicioase deserturi, festive, rapide sau inghetate :D. Si pentru ca seria merita sa fie deschisa cu “artificii”, surle si trambite, incep prin a va propune un tort care va duce in extaz papilele voastre gustative. Este vorba de o varianta mai usoara a celebrului tort frantuzesc numit “Fraisier” (de la capsuna, normal). Mai exact, am inlocuit crema de unt cu o crema diplomat, iar in loc de martipan am acoperit tortul cu un strat de jeleu de capsune. Am obtinut, in acest fel, un tort parfumat si racoritor, cu mai putine calorii.

Rulada de bezea cu fructul pasiunii si capsune

Va spuneam, cand am prezentat reteta de Tiramisu roz – cu sirop de agave si capsune, ca-mi statea de mai mult timp gandul la o rulada de bezea. Si cum aveam iar in congelator niste albusuri, puse bine la pastrare de la cozonacii de la Paste, mi-am indeplinit pofta cu o combinatie “mortala”: mascarpone cu fructul pasiunii si capsune. Originar din Brazilia, Paraguay si nordul Argentinei, fructul pasiunii sau maracuja te imbata cu aroma sa si este bogat in vitaminele A si C, in fier, potasiu si fibre. Consumat in special crud, ca atare sau sub forma de suc, acest fruct exotic poate fi facut si gem sau jeleu.

“Tiramisu” roz – cu sirop de agave si capsune

Am mai gasit, pitite in congelator, vreo doua-trei pungute cu capsune asa ca, in asteptarea noii productii de capsune romanesti dulci si zemoase, m-am gandit sa pregatesc cu acestea un desert pentru weekend. Am oscilat un pic intre o varianta de tiramisu si o rulada de bezea, doua combinatii la care imi sta gandul de ceva vreme. In cele din urma, a iesit “invingatoare” reteta de “tiramisu” roz. Seamana cu adevaratul tiramisu datorita piscoturilor si branzei mascarpone dar, in rest, e altceva. Nu cuprinde nici cafea, nici cacao. Este insa delicios, “de vara” si un pic mai usor. Aceasta si datorita inlocuirii partiale a zaharului cu sirop de agave.

Tortulete cu bezea, mascarpone si capsune

Delicate, crocante si cremoase in acelasi timp, parfumate si usoare… Asa s-ar putea caracteriza, in cateva cuvinte, aceste tortulete cu blat de bezea si crema de mascarpone si frisca, desavarsite cu muuulte capsune. Recunosc ca-mi place foarte mult combinatia, mai ales ca si “partile” care o compun se afla in topul preferintelor mele. O singura mentiune as face: va recomand sa puneti, daca se poate, capsune proaspete. Eu am pus congelate, pe de o parte pentru ca putinele capsune aparute prin magazine nu sunt dulci si parfumate, iar pe de alta parte pentru ca am declansat operatiunea “curatenie de primavara in congelator” :).

Mille-feuille cu ciocolata alba si capsune

In fiecare februarie ma amuza “razboiul” dintre Valentine’s Day si Dragobete, inversunarea cu care oamenii sustin o sarbatoare si o condamna pe cealalta. Poate ar fi o solutie pentru impacarea “taberelor” sa decretam intreaga luna februarie “Luna dragostei” si sa sarbatorim in fiecare zi acest sentiment. Nu de alta dar mi se pare ca oricum avem tendinta, coplesiti de probleme, sa trecem prea usor peste astfel de bucurii “marunte”. Acestea fiind zise, mi-am propus ca deserturile lunii februarie sa fie un pic altfel: declaratii dulci de dragoste. Pentru inceput, va ofer un delicios millefeuille cu ciocolata alba si capsune.

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review