Posts Tagged ‘aluat blat’

Tort Tiramisu cu capsune si ciocolata

Inainte de a pleca in concediu, m-am gandit sa va desfat privirea si sa va tentez cu un delicios si racoritor tort, perfect pentru zilele acestea de vara. O sa-mi spuneti ca a trecut sezonul capsunelor, dar aveti cel putin doua solutii pentru depasirea inconvenientului: fie luati unele de import (am vazut ca mai sunt prin marile magazine), fie le inlocuiti cu niste zmeura (se mai gaseste in piata ori, daca aveti drum, prin zonele de munte). In fine, puteti pune, la o adica, si capsune congelate, pe care le lasati bine de tot sa se scurga de suc. In rest, ce sa va mai spun… Gustul amarui al blatului cu cacao, insiropat cu cafea neagra, merge de minune cu gustul dulce-acrisor al fructelor, iar crema pe baza de mascarpone, parfumata cu coaja de lamaie, desavarseste combinatia. Pentru aspect, dar nu numai, intregul tort vine imbracat, la final, in carlionti de ciocolata alba. Pur si simplu, delicios!

Prajitura Musuroi de cartita

Reteta Prajitura Musuroi de cartita - cu banane, blat cu cacao, crema diplomat si frisca

Poate v-ati imaginat, uitandu-va la cutiile de pe rafturile marilor magazine, ca Musuroiul de cartita e o prajitura complicata, pentru reusita careia e musai sa cumparati premixul unei firme celebre. Nu este deloc asa! Este o prajitura care se face destul de rapid si de usor si e de mare efect in randul copiilor. Ma rog, sa va spun un secret: eu am facut-o pentru adulti si s-au amuzat si ei destul de tare de aspectul prajiturii :P! Cat despre gust, va garantez ca e mult mai buna varianta facuta in casa. Secretul? Banane bine coapte, o crema parfumata si o frisca destul de “batoasa”.

Blat de piscot (biscuit de Savoie)

Blatul de piscot sau biscuit de Savoie seamana cu genoise-ul, in conditiile in care isi datoreaza consistenta pufoasa aerului incorporat si nu vreunui agent de crestere. Chiar si ingredientele sunt, de regula, aceleasi. Totusi, fata de Blatul simplu, biscuitul de Savoie presupune mai putina faina, compensand insa prin numarul mai mare de galbenusuri. O diferenta exista si in cazul prepararii deoarece, in varianta traditionala, biscuit de Savoie presupune ca albusurile si galbenusurile sa fie batute separat, in timp ce pentru genoise ouale se bat intregi.

Blat simplu de tort (Genoise)

Multe gospodine se feresc sa pregateasca torturi in casa din cauza blatului. O varianta ar fi cumpararea unui blat deja facut dar, din punctul meu de vedere, lasa de dorit gustul si textura. O alta varianta, mai acceptabila ca gust si mai comoda decat pregatirea de la zero constituie prepararea unui blat dintr-un mix (gen Dr. Oetker). Acesta se face rapid, dar are dezavantajul incorporarii a tot felul de substante. In fine, varianta cea mai sanatoasa si gustoasa se pregateste in casa, iar cu reteta de mai jos nu veti da niciodata gres. Este vorba de “genoise”, unul dintre blaturile clasice ale patiseriei frantuzesti, in ciuda faptului ca numele sau este derivat de la orasul Genova.


Warning: Undefined variable $return in /home/gurmandi/public_html/wp-content/themes/Stratie.old/lib/features.php on line 11