De mult timp ma bate gandul sa inaugurez pe acest blog doua rubrici noi: “cronica” de restaurant si incursiune culinara. Daca despre a doua rubrica, veti afla mai multe in curand, prima debuteaza astazi. Si, poate, nu s-ar fi intamplat acest lucru, daca in aceasta mini-vacanta de 1 Mai nu m-ar fi indignat ceva atat de mult incat sa ma faca sa trec peste lipsa de timp si alte considerente. Dar, sa o luam cu inceputul, cu mentiunea ca prin aceasta noua rubrica nu-mi propun decat sa impartasesc cu voi ce mi-a placut si ce nu mi-a placut la un restaurant, cam cum sunt preturile, serviciile si atmosfera. In rest, totul este la latitudinea voastra. La urma, urmei, cum percepem un anumit lucru (chiar si un restaurant) este ceva foarte subiectiv si fiecare persoana are propriile criterii de apreciere sau depunctare. Oricum, sunteti liberi sa va impartasiti impresiile despre restaurantele in cauza.

Sa revenim insa la Restaurantul Ciresica, la care am ajuns, sambata, intr-o scurta fuga pe Litoral. Ultima data am fost la acest restaurant cu multi ani in urma, inainte de extindere si renovare. Acum este hotel de 3*, cu parcare si o terasa mare, ascunsa dupa un gard viu inalt. Nu pot spune ca nu arata bine gradina. Este ingrijita, cu suficiente mese si cu multa verdeata. Iar copiii vor fi fascinati de paunii “guralivi” adapostiti in voliera. Tot ca plus, as pune servirea, prompta (cel putin in conditiile de acum, cand terasa nu era decat pe jumatate plina).

Sa trecem insa la minusuri, incepand cu preturile foarte piperate: 22 lei portia de bors pescaresc, 35 lei portia de somon la gratar (cu doar 180 g de somon), 38 lei suta de grame de creveti black tiger, 10 lei paharul de bere. Si daca la preparatele cu peste, as mai intelege preturile mari, nici in ruptul capului nu-mi pot imagina de ce costa 27 lei o portie de pui cu sos de smantana si ciuperci. Cum nu pot intelege nici de ce painea se plateste. La felie! Si, tot ca minus, daca aveti in minte sa mergeti la acest restaurant si sa mancati un mic, luati-va gandul. La Ciresica nu se mai servesc mici!

In total, doua persoane am platit 131 lei (doua portii de icre de stiuca, o tigaie picanta, o portie de calamar inele, o portie de cartofi prajiti, 8 felii de paine prajita, trei beri si un ice tea).

Dar cel mai mare soc l-am avut cand am gasit in meniul restaurantului una din pozele mele. Este vorba de poza de la Caracatita la gratar, insusita fara nici o jena de restaurant si pusa in meniu ca si cum ar fi a lor!

Evident, fara a se deranja in prealabil sa ma contacteze si sa-mi ceara acordul pentru publicarea ei! Iar pentru ca tupeul sa fie intr-adevar maxim, cand i-am intrebat de poza, au trecut de la o minciuna la dat vina pe altii. Mai exact, cand o rog pe chelnerita sa-mi spuna de unde au luat pozele din meniu, imi spune nonsalant ca pozele sunt facute de ei. Cand ii zic ca nu este adevarat si ca poza este a mea, se disculpa spunand ca nu stie. Insist sa vorbesc cu un sef. Vine, in cele din urma, o doamna, care-mi explica, destul de intepata, ca ei nu raspund pentru meniu deoarece l-au comandat la un “centru”. Si ca, prin urmare, raspunderea revine centrului. Ca si cum poza mea nu ar aparea pe meniul lor, meniu de care se vor folosi tot sezonul. O intreb cum se poate ca un restaurant cu asa pretentii (care se lauda ca este frecventat de politicieni de inalt rang) sa nu-si permita sa-si faca propriile poze la preparatele pe care le vand clientilor pe atatia bani? O mai intreb si cate poze din zecile prezente in meniu sunt la fel ca a mea, adica furate? Si daca-si asuma riscul de a fi dati in judecata de cei ale caror drepturi de autor le-au incalcat? Bineinteles, intrebarile au ramas fara raspuns, doamna in cauza multumindu-se sa-mi repete ca este prima data cand ei pun poze in meniu si ca, daca insist, va sterge cu markerul poza. Si, ca sa puna capac, imi tranteste si ceva de genul: “acum, nu stiu daca pentru o poza este caz de proces”. Ca si cum daca furi doar o suta de lei si nu un milion ar fi mai putin ilegal! Frumoasa mentalitate, nu?