Albi, rosii sau roze, parfumati, dulci ori acrisori, cu boabe mici sau mari, tuguiate ori rotunde, strugurii sunt vedete incontestabile ale toamnei. Sunt deliciosi mancati ca atare sau in combinatie cu felurite branzeturi, pot desavarsi tartele cu crema fina de vanilie sau salatele de fructe, dar pot servi si ca ingredient pentru sosul care acompaniaza o friptura savuroasa. Daca ati incercat deja combinatia de carne (porc sau vita) si strugure, stiti despre ce vorbesc. Daca nu, va invit sa pregatiti reteta de fata si nu veti fi dezamagiti. Dulceata strugurilor se potriveste perfect cu gustul acrisor si iute al mustarului, iar impreuna confera muschiului de porc un farmec aparte.
Daca aveti cumva prin casa vin de Madeira, folositi-l cu toata increderea. Daca nu, cautati un vin demidulce si parfumat. Cat despre struguri, eu am folosit albi pentru ca din acestia aveam, dar merge foarte bine si o combinatie de soiuri si culori. Oricum, nu sariti peste etapa coacerii in cuptor a strugurilor, pentru ca boabele castiga, astfel, in gust si dulceata.
Ingrediente (pentru 6 portii):
– muschi de porc 1 buc. mare (1,5 kg)
– struguri 500 g
– ceapa 1 buc. medie (90 g)
– vin alb demidulce 125 ml
– supa de carne 125 ml
– cimbru uscat 1 lingurita
– mustar cu boabe 40 g
– faina de porumb (amidon) 1 1/2 lingurita
– ulei 2 linguri
– sare, piper macinat
Incalziti cuptorul la 220 grade Celsius. Puneti boabele spalate de strugure intr-o tava si bagati-le in cuptorul incins. Lasati-le 25-30 de minute, amestecand de doua-trei ori. Intre timp, dati muschiul de porc (curatat de eventualele pielite si tendoane) cu sare si piper macinat. Cand aproape a expirat timpul de coacere pentru struguri, incingeti uleiul intr-o tigaie mai mare (care se poate baga in cuptor) si rumeniti muschiul pe toate partile. Scoateti strugurii, dati cuptorul mai incet (la 190 grade Celsius) si bagati muschiul de porc. Lasati-l circa 30 de minute sau pana cand se patrunde.
Scoateti muschiul pe un platou si tineti-l la cald pana pregatiti sosul de struguri. Puneti tigaia in care a fost carnea inapoi pe foc si, in sosul rezultat, caliti ceapa, taiata bucatele, pana se inmoaie. Adaugati vinul si lasati vreo 2-3 minute, sa se evapore alcoolul si sa scada sosul. Adaugati supa fierbinte, cimbrul uscat si mustarul. Puneti si amidonul dizolvat in putina apa rece. Amestecand des aduceti la punctul de fierbere si lasati sa fiarba circa 1 minut (timp in care sosul se ingroasa). Adaugati strugurii, amestecati si opriti focul.
Serviti friptura de porc, taiata felii, cu sos de struguri si legume sotate.
Calorii: 166 kcal / 100 g sau 449 kcal / portia (fara garnitura de legume!!).
Interesanta, exotica si tentanta reteta prezentata…si cum sunt receptiva si deschisa catre tot ce e nou, macar o data merita incercata.
@ Ginuca, ma bucur ca te tenteaza reteta. Dupa ce o incerci, sa ne impartasesti, te rog, impresiile :). Toate cele bune iti doresc!
Ai incercat vreodata cu peste? sosul asta
Am mancat la un restaurant, a fost BESTIAL
@ Dana, nu am incercat cu peste. Dar, urmeaza :). Multumesc pentru sugestie!