Toamna a venit nu doar calendaristic, ci si culinar, cu aroma de vinete si ardei copti, cu mireasma de zacusca si placinta de dovleac. In ciuda timpului tot mai putin disponibil, nu am putut rata momentul si m-am pus pe copt. Vinete si gogosari rotofei, plus ardei capia carnosi, pentru o portie maaaare de zacusca (gasiti pe blog reteta de Zacusca cu vinete si gogosari, iar pentru variatie, pe cea de Zacusca cu fasole si ardei). Apoi, daca tot am luat o punga mare burdusita cu ardei capia, am copt o transa si pentru o salata delicioasa. Dar nu varianta clasica, in care ardeii se lasa intregi si se stropesc din belsug cu ulei si otet, ci una usor modernizata. Adica, fasiile dulci de ardei copt sunt imbaiate intr-un sos usturoiat, iar prospetimea este asigurata de patrunjelul verde.
Prepararea salatei nu este deloc complicata, doar ca dureaza pana coaceti ardeii, pana se racesc si ii decojiti. Va recomand sa lasati salata macar vreo doua ore la rece, inainte de a o servi, pentru ca aromele sa se intrepatrunda bine. Si, poate, nu ar fi rau sa dublati cantitatile, pentru ca ardeii se imputineaza dupa coacere, iar salata este atat de buna incat dispare mult prea repede :P. O puteti servi la orice friptura (la gratar ori cuptor) vreti voi, cu niste cartofi copti sau un piure.
Ingrediente (pentru 4 portii):
– ardei capia 1 kg
– usturoi 1 catel mare (5 g)
– patrunjel 1/2 legatura
– otet din vin 1 lingurita
– ulei de masline 2 linguri
– sare, piper macinat
Coaceti ardeii, spalati, pe tabla sau intr-o tigaie gratar (daca aveti posibilitatea sa-i faceti afara, pe un gratar cu carbune, cu atat mai bine). Pe masura ce ii coaceti, puneti-i intr-o cratita acoperita cu un capac. Lasati-i sa se raceasca si decojiti-i, incercand sa recuperati cat mai mult din sucul dulce pe care il lasa ardeii copti. Indepartati-le cotorul si semintele, taiati-i fasii si puneti-i intr-un castron. Adaugati usturoiul trecut prin presa, uleiul, otetul, sare si piper macinat dupa gust. Amestecati usor, adaugati patrunjelul verde tocat. Lasati la rece, dupa care serviti. Simplu, nu-i asa?
Calorii: 111 kcal / 100 g.
Un dressing care merge foarte bine la ardeii copti este cel cu otet si miere. O sa fac cu si usturoi data viitoare.