Pui spaniol cu carnati chorizo si cartofi

Reteta pui spaniol la cuptor, cu carnati chorizo, cartofi, ceapa si portocala

Este duminica si, probabil, preferati sa va petreceti timpul cu familia sau prietenii in loc sa stati prea mult in bucatarie. Ceea ce nu inseamna ca nu puteti pregati ceva bun pentru cina, rapid si fara prea mari batai de cap. Aici intervine puiul de astazi, facut la cuptor, cu deliciosi carnati chorizo, cartofi si ceapa rosie. Ati ghicit, este vorba de o reteta spaniola, in care gustul inconfundabil al carnatilor chorizo este completat de aroma portocalei si a oregano-ului. Sfat: puneti cantitati ceva mai mari, ca sa aveti asigurat si pranzul pentru maine, la serviciu :).

Ca sa fie lucrurile clare: este vorba de carnati chorizo, nu de salam (pe care-l gasiti aproape peste tot, produs si de firme romanesti). In marile magazine, la raftul destinat carnatilor, veti gasi acesti carnati uscati, afumati si picanti, de culoare rosiatica (datorata ardeilor rosii afumati pe care-i contine). Pe masura ce stau in cuptor, isi lasa un pic de grasime, iar aceasta va da un gust senzational carnii de pui. Si, pentru ca am pomenit de carnea de pui, este recomandat sa folositi pulpe intregi sau inferioare, nu piept. Reteta este preluata dintr-una din emisiunile Nigellei.

Ingrediente (pentru 4-6 portii):
– pulpe inferioare de pui 8 buc. (1 kg)
– carnati chorizo 350 g
– cartofi 500 g
– ceapa rosie 1 buc. mare (180 g)
– ulei de masline 2 linguri
– portocala 1 buc.
– oregano uscat 1 lingurita
– sare, piper

Reteta pui spaniol la cuptor, cu carnati chorizo, cartofi, ceapa si portocala

Incingeti cuptorul la 180 grade Celsius. Puneti pulpele de pui (spalate si bine sterse de apa) intr-o tava mare. Stropiti-le cu ulei de masline. Taiati carnatii bucati si imprastiati-i printre pui. Puneti si cartofii (cuburi) si ceapa rosie (bucati mai mari). Radeti peste ingrediente portocala, dupa care stoarceti-i sucul si turnati-l in tava. Presarati oregano, un pic de sare si de piper macinat. Acoperiti cu o folie de aluminiu si bagati in cuptor.

Reteta pui spaniol la cuptor, cu carnati chorizo, cartofi, ceapa si portocalaReteta pui spaniol la cuptor, cu carnati chorizo, cartofi, ceapa si portocala

Lasati 25-30 de minute, dupa care indepartati folia, dati focul mai mare (220 grade Celsius) si mai lasati vreo 25-30 de minute sau pana cand pulpele sunt bine patrunse si usor rumene (durata este in functie de marimea pulpelor). Opriti focul, lasati vreo 10 minute “sa respire”, dupa care serviti, eventual, cu o salata verde.

Reteta pui spaniol la cuptor, cu carnati chorizo, cartofi, ceapa si portocala

Calorii: 223 kcal / 100 g.

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Pui spaniol cu carnati chorizo si cartofi”

  1. […] ceva ierburi si afumatura – aruncati o privire pe Pui cu vinete, ardei, rosii si rozmarin, Pui spaniol cu carnati chorizo si cartofi si Pui cu bacon si […]

Leave a Reply


Warning: Undefined variable $user_ID in /home/gurmandi/public_html/wp-content/themes/Stratie.old/comments.php on line 60


Warning: Undefined variable $return in /home/gurmandi/public_html/wp-content/themes/Stratie.old/lib/features.php on line 11