Cartofi la cuptor, cu ciuperci si oua

Reteta de cartofi la cuptor, cu ciuperci, ceapa, oregano si oua

Rasfoind eu asa fisierele cu poze si retete din calculator, mi-am dat seama ca am uitat sa va prezint aceasta reteta, desi am pregatit-o cu mai bine de un an in urma. Nu este ceva spectaculos, dar va poate scoate din incurcatura cand vreti sa pregatiti un mic-dejun sau o cina fara prea mare bataie de cap si fara sa fiti nevoiti sa mergeti la supermarket pentru cumparaturi (adica, puteti pune cam ce legume aveti prin casa). Este gustoasa si satioasa si, in plus, prezinta avantajul unui continut mai scazut de grasime, in conditiile in care cartofii si ouale nu sunt prajite in baie de ulei.

Dupa plac, puteti “arunca” in tava, in locul ciupercilor sau pe langa ele, niste felii de ardei gras si/sau feliute de usturoi. De asemenea, daca pregatiti acest preparat vara, cand sunt din belsug rosii zemoase si gustoase, merge de minune sa-l insotiti cu jumatati de rosii coapte pe gratar sau, mai simplu, puse in aceeasi tava, pe langa cartofi. Reteta este adaptata dupa revista BBC Good Food.

Ingrediente (pentru 4 portii):
– cartofi 800 g
– ceapa 2 buc. medii (140 g)
– ciuperci 250 g
– oua 4 buc.
– ulei de masline 2 linguri
– oregano uscat 2 lingurite rase
– sare, piper macinat

Reteta de cartofi la cuptor, cu ciuperci, ceapa, oregano si oua

Incingeti cuptorul la 200 grade Celsius. Taiati cartofii cuburi de dimensiuni cat mai egale si puneti-i la fiert, acoperiti cu apa rece. Cand incep sa fiarba, lasati-i vreo 10 minute, cat doar sa se patrunda un pic. Scurgeti-i de apa si puneti-i intr-o tava nonaderenta, impreuna cu ceapa taiata felii. Presarati oregano uscat, un pic de sare si de piper macinat, turnati uleiul de masline si amestecati usor. Bagati tava in cuptor si lasati 15 minute. Adaugati ciupercile, curatate si/sau spalate si sterse bine de apa.

Reteta de cartofi la cuptor, cu ciuperci, ceapa, oregano si ouaReteta de cartofi la cuptor, cu ciuperci, ceapa, oregano si oua

Lasati in cuptor pentru inca 10 minute, dupa care faceti, cu o lingura, patru “gauri” printre legume. Spargeti ouale in ele si bagati iar in cuptor, pentru 4-5 minute (in functie si de cat de bine facute va plac ouale). Scoateti din cuptor si serviti imediat.

Reteta de cartofi la cuptor, cu ciuperci, ceapa, oregano si oua

Calorii: 123 kcal / 100 g (sau 412 kcal / portia).

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply


Warning: Undefined variable $user_ID in /home/gurmandi/public_html/wp-content/themes/Stratie.old/comments.php on line 60


Warning: Undefined variable $return in /home/gurmandi/public_html/wp-content/themes/Stratie.old/lib/features.php on line 11