Vi se anunta musafiri ceva mai pretentiosi si nu stiti cum sa-i impresionati? Pregatiti-le aceste cuburi-aperitiv, din foietaj crocant, cu ansoa, masline negre, salam italian si mozzarella matasoasa! Sau, pur si simplu, preparati-le pentru un rasfat alaturi de prieteni, intr-o seara de vara, la un pahar de vorba. De bere rece, normal, ca sa “stinga” setea produsa de ansoa si masline :). In fine, daca vreti sa va bucurati de combinatia delicioasa in familie, fara prea mare efort, puteti aseza ingredientele pe felii de paine prajita, unse cu un pic de unt, in loc de patrate din aluat foietaj. In acest caz, toast-urile se mai tin doar vreo 15 minute la cuptor.
“Salami” este numele italienesc al salamului si, evident, exista numeroase tipuri de salami. Pe la noi prin magazine, nu sunt insa prea multe, asa ca luati din care gasiti. Atentie, nu este vorba de preparatele vandute sub denumirea de “salam italienesc”, ci il gasiti vandut exact ca “salami”! Apoi, in privinta maslinelor, sunt recomandate unele negre, nu prea sarate si fara samburi. In fine, daca nu vreti sa taiati aluatul foietaj in patrate, puteti merge pe varianta rotunda (ca la Mini-tartele cu bacon si ceapa caramelizata cu miere) :).
Ingrediente (pentru 16 buc.):
– aluat foietaj 1 foaie
– salami 12 felii (100 g)
– rosie 1 buc. mare (175 g)
– masline negre fara samburi 16 buc. (55 g)
– ansoa 12-16 fileuri (in functie de marime)
– mozzarella 8 felii (170 g)
– cimbru uscat 1 lingurita
– oregano uscat 1 lingurita
– eventual 1 ou (pentru uns marginile)
– sare, piper alb macinat
Incingeti cuptorul la 220 grade Celsius. Intindeti foaia de aluat si taiati-o in 16 patrate. Pentru a obtine o margine ridicata si pufoasa, trebuie sa o semi-delimitati: apasati cu o forma (de care vreti voi, patrata, rotunda, floare, etc.) in interiorul patratului de aluat, dar NU pana jos, ci doar cam pana la jumatatea foii. Daca vreti sa fie marginea aurie, este momentul sa o ungeti cu ou batut! Apoi, in interiorul formei delimitate in patratul de aluat puneti salami (eu am pus cam trei sferturi de felie pe fiecare patrat), felii de rosie, ansoa (un fileu intreg sau jumatate de fileu, in functie de marime) si un “praf” de verdeturi uscate (amestecate). Asezati, in continuare, cate o maslina (taiata in doua) si mozzarella.
Odata asezate ingredientele, mutati cu grija patratele intr-o tava, tapetata cu hartie de copt. In acest moment, este indicat sa bagati vreo 15 minute la frigider intreaga “constructie”, pentru ca aluatul sa se raceasca (daca s-a inmuiat de la caldura si de la manevrare, nu va mai creste cum trebuie in cuptor!). La expirarea timpului de respiro, presarati inca un pic de verdeturi si piper alb macinat peste patrate si bagati-le in cuptorul incins. Lasati-le circa 35 de minute sau pana cand aluatul s-a umflat frumos si a prins un pic de culoare, iar mozzarella de deasupra s-a transformat intr-o crusta apetisanta. Aperitivul este bun caldut, dar poate fi servit si rece :).
Calorii: 350 kcal / 100 g (sau 166 kcal / buc.).