Rosii si dovlecei umpluti

La primul drum in piata dupa intoarcerea din concediu, mai ca nu stiam ce sa aleg de pe tarabele incarcate. Rosii de toate culorile si marimile, funii de ceapa rosie, conopide uriase, dovlecei rotofei, gogosari, ardei capia si ardei grasi carnosi, vinete lunguiete, inchise la culoare si lucioase. As fi luat din toate, dar a trebuit sa ma opresc dupa vreo 6-7 pungi si vreo 10 kilograme :). Am in minte o lista lunga de preparate de toamna – ca, deh, am intrat deja in toamna 🙁 -, dar am inceput cu niste rosii si dovlecei umpluti. Reteta romaneasca, desigur. Doritorilor de legume umplute dupa tipicul altor popoare le sugerez sa incerce Ardeii umpluti cu stafide si afumatura. Sunt asa de buni, incat aproape ca trebuie sa duc munca de convingere acasa pentru a-i alterna si cu niste rosii sau ardei umpluti romaneste.

Revenind la reteta de astazi, modul de preparare si umplutura sunt aceleasi, practic, pentru rosii umplute si pentru dovlecei umpluti, drept pentru care nu este nici o problema sa coabiteze intr-un vas de Jena, in cuptorul incins. Cum nu e nici o problema sa puneti si niste ardei grasi alaturi de rosii si dovlecei. Eventual niste ardei grasi rosii sau niste gogosari, pentru a da un plus de dulceata delicioasei mancari. Apoi, tot in privinta umpluturii, eu am folosit carne tocata amestec in urmatoarea proportie: doua treimi carne de vita slaba si o treime carne de porc, tot slaba. Aceasta deoarece am vrut sa obtin un preparat cu mai putine calorii. Daca nu va temeti insa de numarul caloriilor, pentru un plus de gust puteti schimba proportia in favoarea carnii de porc, mai grasa.

Ingrediente (pentru 6 portii):
– carne tocata amestec 650 g
– rosii 4-5 buc. mari (900 g)
– dovlecei 3 buc. mari (1,4 kg)
– paine 2 felii (35 g)
– orez cu bob rotund 2 linguri (60 g)
– ceapa 2 buc. (200 g)
– ulei 1 lingura
– amidon sau faina 1 lingurita (10 g)
– marar (uscat, in cazul meu) 1 lingura
– sare, piper

Rosii umplute si dovlecei umpluti la cuptor

Incingeti cuptorul la 180 grade Celsius. Incingeti uleiul intr-o tigaie si caliti ceapa, taiata marunt. Cand ceapa a devenit translucida, adaugati orezul. Lasati unul-doua minute, amestecand continuu, dupa care stingeti cu o jumatate de cana de apa fierbinte. Adaugati mararul uscat si lasati, pe foc mic, amestecand din cand in cand, pana cand orezul se umfla un pic. Puneti un praf de sare si de piper si opriti focul. Pana cand se raceste orezul, pregatiti legumele. Curatati dovleceii de coaja si, in functie de marime, taiati-i in doua sau trei bucati. Scobiti fiecare bucata, cu ajutorul unei lingurite. Indepartati miezul astfel incat sa ramana o margine cam de 1,5 cm grosime. Daca doriti, dovleceii pot fi umpluti si “invers”, ca niste barcute: ii taiati pe lungime si scoateti miezul.

Rosii umplute si dovlecei umpluti la cuptorRosii umplute si dovlecei umpluti la cuptor

Pregatiti si rosiile, punand una deoparte: taiati un capacel si scoateti miezul si semintele cu o lingurita. Pastrati miezul rosiilor si capacelele. Intr-un castron, puneti carnea tocata amestec, orezul cu ceapa si marar si feliile de paine, inmuiate in apa si stoarse. Amestecati bine, bine, pana obtineti o compozitie omogena.

Rosii umplute si dovlecei umpluti la cuptorRosii umplute si dovlecei umpluti la cuptor

Puneti inca un praf de sare si de piper si umpleti cu acest amestec rosiile si dovleceii. Asezati legumele umplute intr-un vas de Jena potrivit ca inaltime. Daca ati optat pentru dovlecei-barcute, asezati jumatatile scobite si umplute una langa alta. Folositi capacelele de rosii taiate anterior pentru a acoperi rosiile umplute. Din rosia pusa deoparte, confectionati capacele pentru dovleceii umpluti. Sfaramati cu o furculita miezul rosiilor pus deoparte in etapa pregatirii. Dizolvati in sucul rezultat amidonul sau faina (atentie, la cocoloase!). Diluati cu un pic de apa, daca este nevoie (daca au fost rosiile mai seci) si turnati sosul peste legumele umplute. Rasniti un pic de piper deasupra si bagati in cuptorul incins.

Rosii umplute si dovlecei umpluti la cuptorRosii umplute si dovlecei umpluti la cuptor

Lasati circa 1 ora si jumatate. Verificati cu o furculita daca dovleceii sunt patrunsi. Opriti focul, lasati cateva minute si serviti, eventual cu un pic de smantana deasupra (sau iaurt, daca vreti sa fie mai dietetic). Iata cum arata dovleceii-barcuta…

Rosii umplute si dovlecei umpluti la cuptor

…si rosia dolofana.

Rosii umplute si dovlecei umpluti la cuptor

Iata si dovleceii taiati transversal. Arata bine, nu? 🙂

Rosii umplute si dovlecei umpluti la cuptor

Calorii: 117 kcal / 100 g.

You can leave a response, or trackback from your own site.

2 Responses to “Rosii si dovlecei umpluti”

  1. iulian says:

    Arata foarte bine.
    Imi vine sa decupez ultimele 2 poze 😀

  2. Dino says:

    Multumesc mult :). Si gustul este pe masura aratatului, zau!

Leave a Reply


Warning: Undefined variable $user_ID in /home/gurmandi/public_html/wp-content/themes/Stratie.old/comments.php on line 60


Warning: Undefined variable $return in /home/gurmandi/public_html/wp-content/themes/Stratie.old/lib/features.php on line 11