Si daca tot am pornit astazi pe drumul reinventarilor, iata inca una, a traditionalelor chiftelute marinate romanesti. Fara a-si propune sa inlocuiasca varianta romaneasca (pentru ca fiecare are farmecul ei, nu-i asa?), varianta mediteraneana de chiftelute in sos de rosii este mai parfumata, datorita busuiocului proaspat, si mai usoara (chiftelutele nu includ carne de porc si nici paine, iar sosul nu presupune deloc faina). Preparatul se potriveste foarte bine pentru cina, dar il puteti face si pentru o masa de pranz cu mai multi invitati, in conditiile in care se poate pregati fara probleme in avans si se poate tine la cald.
Pe post de garnitura, puteti pregati un Piure de cartofi cu sos pesto. Daca preferati, merg insa si niste paste (spaghete sau linguini), iar pe deasupra puteti presara parmezan. Reteta este inspirata din revista BBC Good Food.
Ingrediente:
– carne de vita tocata 500 g
– rosii bucati 400 g
– ceapa 1 buc. (100 g)
– usturoi 3 catei
– sos Worcestershire 1 lingura
– ulei de masline 1 lingura
– busuioc proaspat
– sare, piper
Amestecati carnea tocata de vita cu cateva frunze de busuioc taiate marunt, cu sosul Worcestershire, un pic de sare si de piper. Cu mainile ude, modelati 15-16 chiftelute. Incingeti o cratita nonaderenta (suficient de mare pentru a va incapea toate chiftelutele o data) si puneti uleiul de masline. Cand s-a incins, puneti chiftelutele si prajiti-le pe toate partile. In paralel, pasati cu blenderul rosiile bucati din conserva, cu ceapa si usturoiul. Turnati sosul gros rezultat peste chiftelutele prajite. Dati focul mic si lasati sa fiarba innabusit timp de 10-15 minute. Adaugati restul de busuioc tocat, amestecati usor si opriti focul.
Serviti imediat, alaturi de garnitura aleasa.
Calorii: 182 kcal / 100 g sau 216 kcal / portia (de 3 chiftelute).
este o mancare excelenta pt orice ocazie,si copiilor le place…
Asa este :). Se face si usor si nici nu contine cine stie ce ingrediente “complicate”…