Posts Tagged ‘reteta de tort’

Tort cu mousse de zmeura si panna cotta

Stiu ca ultima reteta propusa a fost una de tort, dar nu m-am putut abtine sa nu va tentez tot cu o reteta de tort, o combinatie mai putin intalnita, de mousse delicat de zmeura si panna cotta parfumata. Eu am pregatit tortul pentru ziua de nume a fetitei mele, de unde si decorul cu fondant, hartie comestibila si lumanare in forma de masinuta. Asadar, un tort special pentru o ocazie speciala, un tort care surprinde prin melanjul de gusturi si texturi.

Tort duo mousse de ciocolata neagra si banana

A mai trecut un an. Cu bune si cu mai putin bune, destul de agitat, in special pe final. Dar, intram in noul an cu speranta de mai bine, cu dorinta de a avea sanatate, liniste si bucurii! Iar la cumpana dintre 2015 si 2016, sa ciocnim un pahar de sampanie cu prietenii si familia, dupa care sa ne delectam cu o portie de tort delicios. Tort duo mousse, combinatie de ciocolata amaruie si banana parfumata, straturi asezate cu grija peste blaturi crocante de bezea. Un tort special, zic eu, pentru o ocazie speciala :). Si, sa va spun un secret: se pregateste destul de rapid si usor, avand o varianta simplificata de mousse de ciocolata.

Tort cu fistic, jeleu de capsune si crema bavareza

Daca tot a trecut, din nou, o groaza de timp de cand nu v-am mai tentat cu ceva bun, m-am gandit ca ar fi cazul sa recuperez cum se cuvine, cu un tort ceva mai special, care imbina in straturi perfecte un blat pufos cu gust de fistic, jeleu parfumat de capsune si crema bavareza de vanilie. Este, asadar, un tort ceva mai complicat de pregatit, ce necesita parcurgerea mai multor etape, pe durata a doua zile. Rezultatul este insa pe masura, caci obtinem un tort deloc banal, potrivit pentru ocazii speciale. Eu l-am pregatit pentru a marca, in familie, 5 ani de la infiintarea acestui blog :)!

Tort cu mousse de ciocolata alba si zmeura

Pentru ca a fost Dragobetele, m-am gandit ca s-ar potrivi de minune un tort iesit un pic din comun: rafinat, parfumat si “inzorzonat” cu ceva inimioare si o funda maaaare rosie. Din martipan confectionate, toate, pentru ca sunt un fan al acestui melanj de zahar si migdale :). Cat despre interior, ce intruchipare mai reusita a dragostei – dulce si, cate o data, acrisoara, cu texturi diferite, caci nicio zi nu seamana cu cea de dinaintea ei – decat combinatia mousse de ciocolata alba si zmeura? Evident, pentru un plus de savoare, este indicat sa folositi zmeura proaspata, dar, in afara sezonului, va puteti “depana” cu niste fructe congelate.

Tort cu banana si mousse de kiwi

Reteta de Tort cu banana, crema de branza si iaurt, mousse de kiwi si fulgi de migdala

Iata, dragi prieteni ai blogului, ca am intrat si in 2015. Ba chiar au trecut deja cinci zile, asa ca va urez La Multi Ani!, Multa sanatate si numai bucurii! Sper ca ati avut parte de sarbatori linistite si imbelsugate, alaturi de familie si de toti cei dragi voua! Si, pentru ca nu am apucat […]

Tort Tiramisu cu capsune si ciocolata

Inainte de a pleca in concediu, m-am gandit sa va desfat privirea si sa va tentez cu un delicios si racoritor tort, perfect pentru zilele acestea de vara. O sa-mi spuneti ca a trecut sezonul capsunelor, dar aveti cel putin doua solutii pentru depasirea inconvenientului: fie luati unele de import (am vazut ca mai sunt prin marile magazine), fie le inlocuiti cu niste zmeura (se mai gaseste in piata ori, daca aveti drum, prin zonele de munte). In fine, puteti pune, la o adica, si capsune congelate, pe care le lasati bine de tot sa se scurga de suc. In rest, ce sa va mai spun… Gustul amarui al blatului cu cacao, insiropat cu cafea neagra, merge de minune cu gustul dulce-acrisor al fructelor, iar crema pe baza de mascarpone, parfumata cu coaja de lamaie, desavarseste combinatia. Pentru aspect, dar nu numai, intregul tort vine imbracat, la final, in carlionti de ciocolata alba. Pur si simplu, delicios!

Tort choux cu visine si crema diplomat cu rom

Au trecut luni bune de cand v-am tentat cu ultima reteta de tort si m-am gandit ca este cazul sa-mi iau revansa. Intre timp, am mai pregatit torturi, mai ales ca au tot fost aniversari prin familie, dar nu am mai apucat sa vi le si prezint. Tortul de astazi, de exemplu, l-am pregatit acum vreo trei luni, dar cred ca ar fi tocmai bun momentul sa vorbesc despre el, dat fiind ca poate mai gasiti prin piata niste visine. Daca nu, procedati ca mine, cumparati niste visine congelate si, gata, s-a rezolvat problema. Sincer, in cazul de fata, nici nu prea conteaza daca sunt sau nu visinele proaspete, deoarece se “perpelesc” oricum un pic, cu scortisoara, zahar si putina faina de porumb (amidon de porumb, ca sa nu mai existe confuzie). In rest, ce sa va mai spun despre acest tort de inspiratie frantuzeasca? Este delicios si racoritor, lejer si parfumat. E drept ca presupune si destula munca, deoarece avem doua tipuri de blat si o crema diplomat cu rom.

Tort duo mousse de caramel si ciocolata cu lapte

Reteta de tort duo mousse de caramel si ciocolata cu lapte

Ceea ce va propun astazi se poate numi, pe buna dreptate, variatiuni pe aceeasi tema, plecand de la o reteta pe care v-am prezentat-o cu mult timp in urma: Tort de caramel si ciocolata cu lapte. In reteta de baza, tortul avea un singur blat, la baza, iar mousse-ul de ciocolata cu lapte venea intre doua straturi de mousse de caramel. Super bun! Atat de bun incat am vrut sa testez melanjul de mousse-uri si intr-o alta combinatie, cu doua straturi de blat, iar mousse-urile sa alterneze cu acestea. Cum am pregatit tortul pentru membrii familiei, am mers pe o varianta foarte simpla de decor: strat de frisca si “fulgi” de ciocolata cu lapte. Ulterior, am adaptat tortul astfel incat sa poata fi imbracat in martipan si asamblat in varianta etajata, pentru aniversarea primului an de viata al fetitei mele :). Aveti doua poze si cu aceasta varianta, dar nu insist prea mult pe ea deoarece imi inchipui ca sunt mai putini cei care vor sa pregateasca un tort etajat.

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review