Posts Tagged ‘piure de cartofi’

Hachis Parmentier – “Placinta” cu piure de cartofi si carne de vita

Hachis Parmentier - Reteta frantuzeasca de "placinta" din piure de cartofi si carne de vita

Cand v-am tentat cu interpretarea vegetariana a “Placintei” taranesti englezesti (cottage pie sau shepherd’s pie), v-am pomenit de Hachis Parmentier, varianta frantuzeasca a preparatului. Si nu v-am pomenit degeaba, pentru ca este, intr-adevar, fooooarte buna. Simplu ca ingrediente, dar satios si gustos, preparatul isi trage numele de la Antoine-Augustin Parmentier, un farmacist, nutritionist si inventator francez, care a militat intens la sfarsitul secolului al XVIII-lea pentru recunoasterea cartofului drept leguma potrivita a fi consumata de catre oameni. Nu de alta dar, desi introdus de decenii bune in Europa, cartoful era folosit exclusiv pentru hranirea animalelor. De altfel, pe la 1748, Parlamentul francez a adoptat chiar si o lege prin care interzicea cultivarea cartofilor (pe baza credintei, evident false, ca ar produce diferite boli, printre care si lepra). Datorita eforturilor depuse de Parmentier, cartoful avea sa fie declarat comestibil in 1772. Mai multe preparate, toate avand cartoful drept ingredient principal, ii poarta de atunci numele.

Garnitura de legume in straturi sau “placinta” taraneasca englezeasca in varianta vegetariana

Reteta de garnitura de legume in straturi sau "placinta" taraneasca englezeasca (cottage pie vegetariana)

Dupa cum v-am mai spus, pentru masa de Revelion eu prefer carnea de curcan, ca o binevenita variatie la “porcariile” de Craciun. Iar de data aceasta, am mers pe o combinatie de pulpe de curcan dulci-picante la cuptor (cu sweet chilli si cimbru) cu o garnitura de legume in straturi. Reteta de friptura de curcan vine maine, asa ca astazi vorbim un pic despre garnitura de legume. Este, de fapt, varianta vegetariana a cunoscutei “placinte” taranesti englezesti (cottage pie sau shepherd’s pie). Veche de pe la 1791, aceasta “placinta” presupunea carne (“resturi” de friptura, de regula) acoperita cu un strat de piure de cartofi. In timp, au aparut numeroase variante: cu sunca si carne de curcan, in loc de vita, cu peste sau doar cu legume (cu linte ori naut).

Piure de cartofi cu telina

Chiar daca este iarna si frig si s-a limitat drastic gama de legume avute la dispozitie, putem gasi, cu un pic de imaginatie, metode de a introduce in meniu cat mai multe legume si vitaminele corespunzatoare lor. Nu am sa va vorbesc de salate, ci am sa ma refer iar la “banalul” piure de cartofi. Este genul de garnitura care merge langa tot felul de fripturi (la gratar sau cu sos), nu e deloc costisitor si, cu minim efort, poate capata noi si surprinzatoare valente. V-am tentat pana acum cu Piure de cartofi cu lapte batut, lamaie si arpagic verde, Piure de cartofi cu sos pesto, Piure de cartofi cu lapte batut, usturoi si patrunjel, Piure irlandez cu varza si praz si, respectiv, Piure de cartofi cu morcov. Astazi, este randul unui piure cu telina (radacina si tije), care a acompaniat perfect niste coaste de porc lipicioase si picante (reteta vine maine :P).

Friptura de curcan cu sos de rosii si busuioc & piure de cartofi cu morcov

Stiu, stiu… sunt in urma cu ce mi-am propus sa va prezint. Dar, am motive intemeiate, va garantez… Revenind, astazi este randul celei de-a treia retete dietetice, serie incercata pentru a vedea in ce masura as putea “supravietui” cu doar o mie de calorii pe zi. Mancand, evident, lucruri bune, adica nu doar salata verde :P. Prin urmare, este vorba de friptura de curcan cu sos parfumat de rosii, usturoi si busuioc, iar pe post de garnitura, un piure de cartofi si morcovi, de care v-am mai vorbit si la Muschiuletul de porc cu bere si cimbru. Cu alte cuvinte, o reteta simpla, cu accente mediteraneene, perfecta pentru masa de pranz intr-o zi de dieta. Combinatia este insa atat de buna incat va garantez ca va fi si pe placul celor care nu tin regim.

Friptura de porc cu mustar, gem de caise si sirop de artar

Stiu ca este inca post si ca nu este frumos sa va tentez cu o asemenea bunatate de friptura, dar m-am oprit asupra ei din doua motive: merge foarte bine pentru o masa mai speciala si imi ofera ocazia sa va prezint o alta idee de folosire a pesto-ului de leurda, detaliat acum cateva zile. Sa le luam pe rand. Nu tuturor le place carnea de miel, asa ca se orienteaza pentru masa de Paste spre alte carnuri: pui, porc sau vita. Iar cum carnea de porc figureaza, pentru multi, in topul preferintelor, aceasta friptura imbaiata intr-un sos dulce, iute si usor afumat poate constitui varianta ideala. Apoi, cum la friptura trebuie si o garnitura, ce poate fi mai potrivit decat un piure de cartofi, dar nu unul obisnuit, ci unul de primavara, improspatat cu leurda.

Colcannon – piure irlandez de cartofi cu varza si praz

Dupa ce am facut o “vizita” rapida prin Grecia, cu Placinta cu spanac si branza feta pregatita in weekend, am “sarit” ieri in “tara trifoiului” cu doua preparate foarte interesante si gustoase: aripioare marinate in whiskey, sos de soia si ghimbir si, respectiv, colcannon, un fel de piure de cartofi indulcit insa cu varza calita cu praz. Pe taramurile irlandeze, se pune in colcannon, in mod traditional, varza furajera, dar merge foarte bine si cu varza alba. Vi se poate parea ciudata alaturarea cartofi-varza, dar merita sa-i acordati o sansa. Va garantez ca veti fi surprinsi placut de rezultat! Iar ca detaliu amuzant, va mai spun ca este asa de indragit in Irlanda colcannon-ul incat are si un cantec dedicat, cunoscut si sub numele “The Skillet Pot”.

Gratin de piure de cartofi cu mozzarella si parmezan

Cand am vazut, prima data, aceasta reteta a Giadei De Laurentiis, mi s-a parut ciudat si interesant, in acelasi timp, ca un piure de cartofi “ca la carte” sa fie combinat cu doua feluri de branza si, apoi, sa fie rumenit in cuptorul incins. Bine am facut, insa, ca m-am lasat impinsa de curiozitate si am efectuat “experimentul”, caci rezultatul este intr-adevar extraordinar. Banalul piure de cartofi isi schimba complet textura prin gratinare, devine foarte pufos, iar combinatia cu mozzarella si parmezan este foarte gustoasa.

Piure de cartofi cu lapte batut, usturoi si patrunjel

Va povesteam, acum ceva vreme, despre reinventarea “banalului” piure de cartofi. Am vorbit despre Piureul cu lamaie si arpagic verde si Piureul cu sos pesto, am pomenit apoi, in treacat (la Muschiuletul de porc cu bere si cimbru), si varianta cu morcov, pentru un plus de dulceata, dar si de culoare. Acum, a venit randul piureului cu usturoi si patrunjel verde, imbogatit cu lapte batut. Prin inlocuirea laptelui dulce cu unul batut, obtinem un piure cremos, ca si cum am fi pus smantana. Doar caloriile sunt mai putine iar, in functie de laptele batut folosit, este mai pronuntat sau nu gustul acrisor.

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review