Posts Tagged ‘inghetata italieneasca’

Inghetata Gianduja

Stiti vorba aceea ca “o problema nu vine niciodata singura”? Cam asa a fost la mine in ultimul timp. Intai, si-a dat obstescul sfarsit calculatorul. Apoi, cand tocmai ziceam ca am scapat de batai de cap, mi-au facut figuri cei care gazduiau blogul. Firma “serioasa”, ca multe altele, din pacate, s-au decis ei, fara anunt prealabil, fara nimic, sa suspende contul, desi era platit in avans pe un an. Dupa nervii de rigoare si timpul pierdut cu ei si cu repunerea in functiune a blogului, mi-am zis sa ma indulcesc un pic si, implicit, si pe voi. Si mi-am amintit atunci de reteta de inghetata de la David Lebovitz pe care pusesem ochii de ceva timp, dar nu am apucat sa o fac. Reteta asta (de gelato, de fapt) iese perfect si fara masina de facut inghetata, asa ca nu aveti nici o scuza :P. Mai ales ca iar se anunta zile caniculare si nimic nu merge mai bine cu gradele multe de afara decat o cupa de inghetata delicioasa. Iar daca este si inghetata Gianduja, cu atat mai bine!

Semifreddo de zmeura cu limoncello

Caldura mare, mon cher! Eu ma numar printre aceia carora le place caldura, dar parca tot e un pic cam mult. Sunt convinsa ca si la voi inghetata e zilele acestea la mare pret. Iar daca nu va omorati dupa inghetatele pe baza de prafuri si vreti un desert sanatos si delicios, nu aveti decat sa pregatiti inghetata in casa. Mai ales ca sunt destule fructe in piata care se potrivesc sa fie transformate in deserturi inghetate. Zmeura, in special, parfumata, acrisoara si racoritoare. Si nu va ganditi ca nu puteti face inghetata in casa decat daca aveti masina de facut inghetata! Se poate si fara. Ori aveti grija sa amestecati des in inghetata pentru a impiedica formarea acelor mari de gheata, ori alegeti o reteta de semifreddo sau parfait. Adica, exact ce va propun astazi :).

Inghetata rapida si cremoasa de capsune

Zemoase, dulci si acrisoare, inmiresmate si racoroase, capsunele sunt preferatele mele la capitolul fructe, unul din motivele ce fac vara si mai frumoasa. Ca atare si inghetata de capsune se afla in topul preferintelor, iar reteta de mai jos ajuta la satisfacerea rapida a poftelor, deoarece fata de altele nu necesita o crema de oua si lapte facuta pe foc. Totul se face rapid, la rece, obtinand o inghetata deosebit de gustoasa si cremoasa.

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review