Posts Tagged ‘curry’

Tocana de vita

Au trecut concediile si vacantele, ne-am intors cu totii la servicii, scoala, gradinita, etc. Si, ca de obicei, timpul este o marfa greu de gasit, nu? Asa ca suntem mereu in cautarea unor solutii de economisire a timpului, macar in bucatarie. Iar reteta de fata ne ajuta sa facem acest lucru, deoarece nu presupune multe si complicate etape, iar rezultatul este delicios. E vorba de binecunoscuta tocana, dar nu cu porc, cum se obisnuieste de regula pe la noi, ci cu vita. Lasate sa fiarba pe indelete, bucatelele de vita devin foarte fragede, iar sosul cu ceapa, usturoi si rosii, parfumat cu cimbru si, surpriza, un pic de pudra de curry, le invaluie apetisant. Puneti alaturi un pic de piure de cartofi si o salata verde si gata! Aveti un fel principal sanatos, gustos si satios!

Kedgeree – orez cu peste afumat, curry si oua

Reteta Kedgeree - orez indian cu peste afumat, curry si oua

Am dat peste acest preparat, prima data, la Gordon Ramsay si m-a intrigat combinatia de orez, curry, peste afumat si oua. Mi-am propus sa-l pregatesc si eu, dar am uitat 😛 (deh, la cate retete mi-ar placea sa incerc mi-ar trebui zile cu macar 48 de ore, mai multe guri de hranit si mult mai multi bani). Apoi, intamplarea a facut sa dau iar peste reteta, anul trecut, cand am rasfoit “Cartea regala de bucate” a Principesei Margareta a Romaniei (o alta reteta din aceasta carte este Tarta cu crema de lamaie si bezea II). Si, uite asa, m-am apucat sa pregatesc Kedgeree, un preparat cu origini indiene, introdus initial in Marea Britanie, in perioada victoriana, si raspandit apoi in multe tari.

Curry rosu thailandez de pui cu muguri de fasole

Reteta thailandeza - Curry rosu de pui cu muguri de fasole si morcovi

Cu al sau echilibru perfect al gusturilor (acru, dulce, sarat si amar), cu al sau melanj inconfundabil de ingrediente si arome, bucataria thailandeza se bucura de recunoastere si apreciere in intreaga lume si multe preparate thai pot fi gasite in topul celor mai bune mancaruri din lume (top realizat, dupa cum am mai pomenit, de CNN, in 2011). Ca si mie imi plac mancarurile thailandeze nu mai constituie un secret. Se poate vedea dupa simplul fapt ca printre primele retete postate pe acest blog, in mai 2010, s-au aflat doua curry-uri: Curry galben de pui si Curry rosu de vita. Astazi va propun tot un curry, rosu, de pui cu muguri de fasole, ardei gras si morcovi.

Supa crema de morcovi cu linte si curry

Este inca atat de frumos afara incat nu-ti vine a crede ca suntem aproape de sfarsitul lunii octombrie. Cred ca zilele insorite si cu temperaturi cat de cat sunt numarate, iar cand se vor instala zilele ploioase si mohorate putem sa le intampinam cu un bol de supa fierbinte. Supa-crema, mai precis. Supa-crema picanta, cu arome orientale, ca sa fim si mai exacti. Din ce? Din morcovi si linte rosie, imbogatite cu bacon, ca sa capete supa noastra consistenta si un parfum de afumatura. Se pregateste rapid si usor, este sanatoasa si satioasa si sta bine si la capitolul calorii. Ce-ti poti dori mai mult de la o mancare, nu?

Curry de pui cu stafide si migdale

Nu trebuie sa va mai spun cat de mult imi plac curry-urile de tot felul si ce loc special ocupa in preferintele mele bucataria indiana. Dovada stau retetele de curry, thailandez sau indian (vezi AICI) si, respectiv, retetele din bucataria indiana (AICI). Astazi, completam colectia cu un curry picant, parfumat si cremos, in care bucatelele de pui, marinate cu mirodenii, ghimbir si usturoi, sunt insotite de stafide dulci si fulgi crocanti de migdale. Suna bine, nu?

Gratin de varza de Bruxelles cu porc si mascarpone

Pentru o masa in familie la sfarsit de saptamana, va propun o combinatie frantuzeasco-italieneasco-asiatica :). Este vorba de un gratin de varza de Bruxelles cu carne de porc, imbaiata intr-un sos cremos cu mascarpone si parfumata cu “ajutoare” asiatice: sos de soia si pudra curry. Ingredientele se completeaza armonios si veti obtine, fara prea mare efort, un preparat delicios, fermecator si surprinzator, simplu si rafinat in acelasi timp. Pe care-l puteti savura impreuna cu cei dragi, in compania unui pahar de Merlot.

Pane de pui cu ghimbir si susan, cu maioneza & curry

Nu va lasati indusi in eroare de numele retetei… Nu este vorba, nici pe departe, de un “banal” snitel! Ci de bucatele de piept de pui parfumate cu ghimbir, usturoi si coriandru, tavalite prin susan inainte de prajire si servite cu un sos de maioneza, usor picant, cu aroma de curry. Sa va mai spun ca aceste delicii cu tenta asiatica sunt destinate unei mese tip bufet? Sau ca musafirii se vor inghesui pentru a lua ultima imbucatura? Nu cred ca mai este cazul… Va spun doar ca reteta vine, asemenea Aripioarelor dulci-picante cu sos Hoisin, ca raspuns la provocarea “Dulce Romanie”, initiata de Mihaela si gazduita, in luna august, de Gaby.

Pui cu ananas si Gouda & orez cu sos de curry

Pana la concediu mai este, dar ma incapatanez sa-mi cultiv cheful de “hoinareala” cu retete savuroase din locuri insorite, cu plaje paradisiace strajuite de palmieri si intinderi nesfarsite de apa cristalina. Macar sa visam frumos, nu? Iar pana om ajungem acolo (nu de alta, dar vreau sa cred ca e vorba de “cand” si nu de “daca”), sa ne satisfacem pofta de ceva bun cu o combinatie aparent inedita: felii de piept de pui usor picante, acoperite cu jambon si rondele de ananas prajit si ascunse sub un strat matasos de branza. Iar pe post de garnitura, un orez cremos, picant si parfumat. Plus, bineinteles, cireasa. Nu de pe tort si nu proaspata, ci confiata si asezata, mot, in varful fripturii…

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review