Posts Tagged ‘coaja de portocala’

Prajitura pufoasa cu migdale, fara faina

Ouale rosii, cozonacul, drobul si alte bunatati specifice meselor de Paste la romani capteaza atentia tuturor, in aceste putine zile ramase pana la Sarbatoarea Invierii. Daca aveti, totusi, chef sa incercati si alte preparate decat cele traditionale, va propun aceasta prajitura pufoasa si parfumata cu migdale, fara faina. Este un desert usor de pregatit, pe care ati vazut-o, cu siguranta, cei care ati vizitat Spania in perioada Pastelui evreiesc, in vitrinele magazinelor si restaurantelor. Mie, una, mi-a placut atat de mult prajitura incat, desi se prepara in mod traditional intr-o anumita perioada a anului, am de gand sa o repet si cu alte ocazii. Reteta este preluata din cartea “The Food of Spain” a Claudiei Roden.

Pui la cuptor cu portocala, usturoi si ierburi

Ori de cate ori vreti sa pregatiti, fara prea multa bataie de cap, o masa pentru mai multe persoane sau, pur si simplu, vreti sa va asigurati ca in urmatoarele 2-3 zile nu mai este nevoie sa trebaluiti prin bucatarie, aveti la indemana solutia prepararii unui pui intreg la cuptor. Nu trebuie decat sa ungeti puiul cu miresmele necesare, sa mai aruncati cate ceva pe langa el prin tava si sa-l bagati la cuptor. “Uitati” apoi de el pana cand se patrunde si se rumeneste frumos si gata! Aveti o delicioasa friptura pe care o puteti asorta cu garnitura preferata. Iar ceea ce ramane poate fi luat ca atare la serviciu, poate servi ca umplutura pentru un sandwich gustos ori ca ingredient pentru diferite salate (gen Salata cu pui, andive, rodie & dressing cu mustar si miere, Salata cu pui si lipie coapta, Salata cu pui, rosii si dressing cu miere si mustar ori Salata Cobb).

Biscuiti cu portocala si ciocolata neagra

Reteta de biscuiti fragezi cu portocala si ciocolata neagra

Am ajuns, in cele din urma, si la al cincilea fel de biscuiti pregatiti pentru marturiile dulci: biscuiti cu portocala si bucatele de ciocolata neagra. Dulci si amarui in acelasi timp, parfumati si fragezi, acesti biscuiti frantuzesti sunt deliciosi si foarte usor de pregatit. Iar pe masura ce stau devin si mai fragezi, topindu-se in gura si asaltand papilele gustative cu valuri de arome. Sa va mai spun ca invitatii au fost mai mult decat incantati de ei?

Muschi de porc cu arpagic si caise

Chiar daca traditia cere ca de Paste sa se manance friptura de miel, sunt destui cei care nu se prea dau in vant dupa gustul si mirosul carnii de miel, oaie, etc. Le ramane fie sa incerce o pastrama de oaie pregatita in stil arabesc (condimentele folosite, credeti-ma, taie orice miros specific, iar gustul devine minunat), fie sa puna pe masa de sarbatoare si mai traditionalul porc. Nu ma refer la o ceafa la gratar, ci la o friptura mai deosebita, demna sa stea pe masa de Paste, alaturi de oua rosii si alte bunatati. Va invit, asadar, sa incercati un muschi de porc parfumat cu seminte de fenicul, boabe de coriandru si coaja de portocale, insotit de un alai savuros de arpagic si caise deshidratate. Suna bine, nu-i asa?

Placinta cu branza dulce si stafide

La unul din targurile cu produse traditionale (sau, mai bine zis, asa-zise produse traditionale?) care s-au perindat prin Capitala in ultimul timp, pofta ne-a impins sa stam la coada la placinte. Renumitele placinte de Turnu, mai precis. Imbulzeala mare, pretul asijderea, cererea si mai mare (ceva de genul 400 kg de placinte vandute intr-o singura zi, dupa cum ne-a marturisit cel care parea a fi un fel de patron). Printre placintele incercate s-a numarat si una cu branza dulce. Buna la gust, per ansamblu, doar ca umplutura era muuuult gris si putina branza. Recunosc ca nu am facut vreodata placinta intinsa de Turnu, dar ma cam indoiesc ca asa trebuie sa fie compozitia. Iar de suparare, m-am apucat sa fac o placinta rapida cu branza dulce si stafide. Nu e cu foi facute in casa, pentru ca nu am avut timp, dar garantez ca umplutura este mai gustoasa, continand doar branza, smantana, oua si stafide dolofane. Basca miroase, evident!

Cozonac cu ciocolata II

Blogurile culinare si revistele sunt pline de retete de cozonac. Chiar si pe acest blog gasiti doua retete de cozonac: unul moldovenesc, de la Radu Anton Roman citire, celalalt, cozonac pufos cu ciocolata, reteta din familie, de la mama soacra. Ei bine, va mai propun una :). Ce are aceasta diferit? Trei lucruri: 1. presupune un amestec de faina de grau cu faina de porumb; 2. este framantat dupa metoda Bertinet; 3. una din umpluturile folosite va permite folosirea albusurilor care va raman de la prepararea aluatului de cozonac, mentinand totodata gustul bogat in ciocolata.

Tort din clatite cu crema de branza si portocale

Daca aveti vreo aniversare in aceasta luna sau daca, pur si simplu, vreti sa sarbatoriti iubirea cu o felie de tort, atunci trebuie sa incercati reteta pe care v-o propun astazi. Este un tortulet mai putin obisnuit, foarte bun si de efect, plus ca are o cantitate substantiala de vitamina C, adica exact ce avem nevoie in aceasta perioada cu vreme oribila. Si nu este nici foarte greu de facut. Mai degraba este un pic mai migalos, dar merita efortul. Eu am pregatit acest tortulet pentru un weekend in compania prietenilor si va pot spune ca a avut un succes nebun, asa ca vreau sa-l repet pentru una din sarbatorile/aniversarile care urmeaza.

Tort rapid din panettone cu mascarpone si portocala

Cred ca au trecut aproape doi ani de cand am vazut aceasta reteta in revista BBC Good Food si, de atunci, mi-am tot propus sa o incerc, dar nu am avut ocazia. Dupa sarbatorile care au trecut, am ramas insa cu un cozonac panettone si mi-am adus aminte de ideea transformarii acestuia intr-un tort, in doar cateva minute si cu efort minim. M-am pus, asadar, pe treaba si nu-mi pare deloc rau ca am “sacrificat” deliciosul cozonac, deoarece merge de minune cu delicatul mascarpone, iar coaja confiata de citrice dinauntru este completata perfect de parfumul de portocale amare al Grand Marnier-ului. Si din punctul de vedere al texturilor, combinatia este foarte interesanta: cozonacul pufos se contopeste perfect cu “matasea” mascarpone-ului, iar bucatelele de fructe confiate constituie un mare plus crocant.

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review