Bucatele de viata

Hmmm… Probabil ca acest post nu ar fi existat vreodata daca Ana nu mi-ar fi lansat, acum cateva zile, provocarea de a scrie cateva cuvinte despre mine si despre viata mea de pana acum. Prietenii apropiati rad probabil, deja, cu lacrimi, stiind cat de mult imi “place” sa dezvalui “lucruri” despre mine :). De altfel, recunosc, mi-a trecut prin cap sa spun “pas” invitatiei Anei dar, dupa cateva zile de odihnit neuronul, am tras aer in piept si m-am apucat de scris. Mi-am zis ca oricum ar trebui sa fiti indulgenti cu mine intrucat ieri a fost ziua mea :). Promit, la schimb, ca Dino cel gurmand sa capete in scurt timp si o “infatisare” :D.

Buunnn… Sa incepem asadar cu anii copilariei. Am fost un copil cuminte… sau, cel putin, asa spune mama :). Dar, am fost si un copil destul de “incomod”, cu personalitate, incapatanare si limba ascutita. Evident ca aceste trasaturi s-au pastrat pana in prezent, doar ca, undeva pe parcurs, au ajuns sa fie acompaniate si de un pic de diplomatie si de o analiza la rece. Poate prea la rece, dupa parerea unora :P… O parte a copilariei mi-am petrecut-o in grija strabunicii din partea tatalui, o persoana extraordinara, mereu vesela si chiar usor distrata. Cand varsta a inceput sa-si spuna cuvantul, am ajuns “cu arme si bagaje” in grija bunicii, intr-un oras pe langa Bucuresti. Erau alte vremuri atunci… vremuri poate greu de imaginat astazi. Din pacate, multi romani par sa fi uitat cum era atunci cu adevarat, dar asta este o cu totul alta poveste. Imi amintesc ca asteptam cu mare nerabdare sfarsitul de saptamana, cand parintii mei reuseau sa “fuga” din Bucuresti si veneau sa ma vada.

Asa a fost pana la varsta inceputului de scoala. Spre deosebire de alti copii, am intampinat prima zi de scoala nu cu plansete, ci cu multa curiozitate si bucurie. De altfel, oricat de ciudat vi s-ar parea, mi-a placut scoala si mai tarziu, desi, recunosc, uneori nu s-a vazut acest lucru… Prietenii stiu de ce 😛 Oricum, cei mai frumosi ani au fost anii de liceu si, probabil deloc intamplator, multi dintre prietenii actuali sunt fosti colegi de clasa.

La terminarea liceului, dupa atatia ani de informatica, fizica si matematica, parea o urmare fireasca Academia de Studii Economice. Soarta a vrut insa altfel si, pot spune acum, ca a vrut bine… In loc de patru ani “plati”, plini de cifre si  teorii economice, am facut trei ani de matematici speciale, desen tehnic si alte minunatii :). Povestea s-a terminat brusc, in prima saptamana a anului IV, cand mi-am dat seama ca nu aveam nici in clin, nici in maneca cu robotii si organele de masini si ca nu as fi profesat niciodata in acel domeniu. Am iesit pe poarta facultatii si am zis raspicat: “Eu nu mai calc aici!”. Si asa a fost. Celor din familie trebuie sa li se fi parut ca am luat-o razna, dar nimeni nu a avut “indrazneala” sa se opuna. Am luat-o apoi de la inceput… O alta facultate si alti ani de studiu… De data aceasta in profesia pe care o practic si astazi. O profesie foarte frumoasa, cu cel putin doua calitati majore: lipsa rutinei si un program destul de flexibil. Pacat ca, mai ales in aceste vremuri tulburi, pana si aceasta profesie a fost stricata, iar banul a ajuns sa guverneze orice pe lume.

Tot in liceu, l-am cunoscut si pe cel care avea sa-mi devina sot dupa 11 ani de frumoasa relatie. Asta se intampla acum mai bine de doi ani :D. Deci, intre timp, cifra a mai crescut :P.

Cat despre placerea de a gati, ea a aparut undeva in copilarie, cand ma invarteam pe langa mama mea, preocupata mereu sa ofere ceva bun celor dragi, iar la ceas de sarbatoare sa stranga cat mai multa lume in jurul mesei frumos aranjate. Apoi, cand m-am mutat de-acasa, placerea s-a impletit cu necesitatea… iar mai tarziu, cu satisfactia de a vedea cum se “bat” prietenii pe ultima bucatica ramasa in farfurie :P.

Deocamdata, cam atat despre mine… Recitind ce am scris, imi dau seama ca trebuie sa para un fel de “la vie en rose”. Oricum, fara probleme si evenimente majore. Nu este deloc asa, dar toate acestea raman deocamdata ascunse “in seif”. La urma, urmei provocarea a fost lansata pentru “bucatele de viata” si nu pentru “full story of…” :).

P.S.: Intrucat am inteles ca se obisnuieste sa dau leapsa mai departe, o pasez Elenei si Sabinei. Cu scuze anticipate pentru deranj :P.

    Un raspuns pentru “Bucatele de viata”

  1. […] drept, si de leapsa primita de la Ana, astfel ca “bucatelele” mele de viata le gasiti AICI […]

Spune parerea ta

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review