Dorada la cuptor, cu legume, capere si rozmarin

Imi place mult dorada cu a sa carne alba si deosebit de gustoasa. Ma duce mereu cu gandul la Grecia, la tavernele cochete de pe malul marii, unde poti savura dorada pregatita in fel si chip. La noi, insa, dorada are un pret care-ti cam taie pofta de mancare. O solutie, prin urmare, este sa pregatiti dorada acasa in loc sa o comandati la restaurant si, eventual, sa profitati cand o gasiti la oferta in marile magazine. Adica, ceva de genul, nu cand vrei, ci cand se nimereste :). Printre cele mai populare variante de pregatire a doradei se numara cea in crusta de sare, dar eu va recomand sa nu ocoliti cumva reteta pe care v-o propun astazi, pentru ca dorada face casa foarte buna cu legumele si cu tot ce-ti aminteste de spatiul mediteranean (nu tot o data, evident :P).

Caperele, uleiul de masline, rozmarinul si lamaile desavarsesc dorada asezata cuminte pe un pat de cartofi, rosii si usturoi. Foarte simplu, dar de mare efect. Un pic mai migalos si nesuferit este episodul cu pregatirea doradei (curatare de solzi si intestine), daca nu ati gasit-o deja aranjata (lucru putin probabil daca o luati la oferta, din motive lesne de priceput). O reteta potrivita pentru o cina usoara, dar suficient de speciala pentru a o putea pregati si pentru un pranz in familie la sfarsit de saptamana.

Ingrediente (pentru 2 portii):
– dorada 2 buc. medii (660 g, dupa curatare)
– cartofi 2 buc. mari (550 g)
– rosii 2 buc. medii (320 g)
– usturoi 6 catei (10 g)
– capere 1 lingura
– lamaie 2 buc.
– rozmarin uscat 1 lingura rasa
– ulei de masline 3 linguri
– sare, piper macinat

Reteta de dorada la cuptor, cu legume (cartofi, rosii, usturoi), capere, lamaie si rozmarin

Incingeti cuptorul la 200 grade Celsius. Curatati cartofii de coaja si taiati-i felii cam de 4-5 mm grosime. Puneti-i intr-un vas de Jena mai mare si amestecati-i cu rosiile (tot felii), caperele, cateii de usturoi nedecojiti, jumatate din rozmarinul uscat, doua linguri de ulei de masline, un praf de sare si piper macinat. Acoperiti vasul cu o folie de aluminiu si bagati in cuptor. Lasati cam 20 de minute, dupa care indepartati folia si amestecati usor cu o lingura. Mai puneti in cuptor pentru circa 15 minute (la finalul timpului, cartofii ar trebui sa fie aproape facuti). Intre timp, curatati dorada de solzi si intestine, spalati-o bine si stergeti-o de apa, prin tamponare cu servete de hartie. Stropiti-o cu ulei de masline, dati-o cu un pic de sare si piper macinat, presarati restul de rozmarin. La exterior, dar si in interior! Taiati lamaile felii si puneti-le in burta pestilor, dar si peste ei.

Reteta de dorada la cuptor, cu legume (cartofi, rosii, usturoi), capere, lamaie si rozmarinReteta de dorada la cuptor, cu legume (cartofi, rosii, usturoi), capere, lamaie si rozmarin

Cand au expirat cele 35 de minute, scoateti vasul de Jena si asezati pestii pe patul de legume. Bagati inapoi in cuptor si lasati circa 30 de minute (in functie de marimea pestilor, timpul variaza). Daca vreti sa prinda si un pic de culoare dorada, dati-o ultimele 3-5 minute la grill. Scoateti din cuptor, distribuiti pe doua farfurii-platou si serviti imediat.

Reteta de dorada la cuptor, cu legume (cartofi, rosii, usturoi), capere, lamaie si rozmarin

Calorii: 95 kcal / 100 g.

Va recomand si:

Poti lasa un raspuns, sau adauga o referinta de la site-ul tau.

Spune parerea ta

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review