Sandwich cu ton, sunca si andive

Imi imaginez ca multi dintre voi, la fel ca mine, se confrunta destul de des cu intrebarea: ce imi iau de mancare la serviciu? Cum imi inchipui ca ati ajuns in final, de destule ori, sa cumparati un sandwich “obosit” de la magazinul din colt sau de la automatul din hol. Daca vi s-a intamplat acest lucru, atunci propunerea mea de astazi va va interesa cu siguranta, fiind vorba de un sandwich sanatos (fara sosuri dubioase cu multe E-uri), satios si foarte gustos. Iar ca sa-l pregatiti nu dureaza mai mult de 5, hai 10 minute. Daca vreti sa-l luati la serviciu, il puteti pregati de cu seara, il ambalati in folie si-l pastrati la rece, pana in momentul “fatal”. Evident ca se poate prepara si pentru mic-dejun, ca sa incepeti ziua plini de energie.

Acum, in privinta ingredientelor, eu am folosit o bagheta mare (taiata in 6 bucati), dar ar merge si niste ciabatta (cum sunt alea din Mega Image), taiate in doua, pe lungime. Ma rog, la o adica, puteti face sandwich-ul si cu paine toast normala (alba, integrala, cum va place), doar ca or sa va iasa mai multe sandwich-uri din cantitatile de mai jos.

Ingrediente (pentru 6 portii):
– bagheta 1 buc. (420 g)
– ton in suc propriu 1 cutie (130 g dupa scurgere)
– andiva 1 buc. mica (200 g)
– sunca de Praga 6 felii (100 g)
– oua 3 buc.
– emmental 120 g
– rosie 1 buc. mare (250 g)
– iaurt grecesc 150 g
– mustar clasic 1 lingura (25 g)
– patrunjel verde tocat 1 lingura
– boia de ardei iute 1 varf de lingurita
– sare, piper

Puneti ouale la fiert. Fierbeti-le tare (circa 8 min.), treceti-le prin apa rece si decojiti-le. Lasati-le sa se raceasca, dupa care taiati-le rondele. Intr-un bol mai mare, amestecati iaurtul cu mustarul. Adaugati tonul scurs, boiaua iute, un praf de sare si de piper macinat. Omogenizati si veti obtine ca un sos dens. Prajiti painea. Curatati andiva de foile exterioare mai ofilite, taiati-i cotorul, spalati-o si stergeti-o de apa. Taiati-o apoi bucati. Taiati si rosia felii.

Reteta de sandwich cu ton, sunca, oua, emmental si andiveReteta de sandwich cu ton, sunca, oua, emmental si andive

Pentru “asamblarea” sandwich-ului, puneti o bucata de paine pe un tocator, dupa care asezati bucatele de andiva, cate o felie de sunca si o felie de emmental (incercati sa luati feliat, pentru a nu va chinui sa-l feliati subtire). Puneti, apoi, sos cu ton, una-doua felii de rosii si rondele de ou fiert. Presarati patrunjel proaspat si acoperiti cu o a doua bucata/felie de paine prajita.

Reteta de sandwich cu ton, sunca, oua, emmental si andiveReteta de sandwich cu ton, sunca, oua, emmental si andive

Serviti imediat sau, daca nu, pastrati la frigider (pana a doua zi cel mult). Daca vreti sa le tineti si mai mult, pregatiti sosul si celelalte ingrediente, dar nu asamblati sandwich-ul, pentru ca painea sa nu se inmoaie.

Reteta de sandwich cu ton, sunca, oua, emmental si andive

Calorii: 160 kcal / 100 g.

Va recomand si:

Poti lasa un raspuns, sau adauga o referinta de la site-ul tau.

Spune parerea ta

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review