Tigaie picanta de porc

Tigaie-picanta-porc4th

Nu stiu unde si cand a aparut conceptul de tigaie picanta, dar stiu ca putem gasi acest preparat in meniul tuturor restaurantelor romanesti. In fapt, este un preparat foarte usor de pregatit, ca sa nu spun banal, care presupune “tragerea la tigaie” a unor legume si bucati de carne la alegere. Am spus “tragere la tigaie” tocmai pentru a sublinia ca legumele trebuie sa fie, in final, un pic crocante. Evident ca exista nenumarate variante de tigaie picanta: de pui, porc sau vita (mai rar, am intalnit si de miel) ori combinate (vita-porc sau vita-porc-pui). Apoi, se pot pune si carnaciori si/sau afumatura. In privinta legumelor, cel mai frecvent folosite sunt ceapa, usturoiul, ardeiul (gras si iute), ciupercile si rosiile, dar am vazut si morcovi si dovlecei.

In fine, daca este facuta cu mai mult sos, ca o tocanita, tigaia picanta merge de minune cu o mamaliguta sau un piure de cartofi. Cum mamaliguta nu este prea apreciata la noi in casa si cum tocmai cumparasem niste cartofi noi, am facut pe post de garnitura niste cartofi prajiti noi. Stiu ca nu este cea mai inspirata alaturare (ca numar de calorii), dar combinatia de gusturi este foarte buna.

Ingrediente (pentru 4 portii):
- pulpa de porc 500 g
- ceapa rosie 1 buc. mare sau 2 buc. medii (205 g)
- ardei gras rosu 1 buc. (190 g)
- rosii 4 buc. (360 g)
- ardei iute 1 buc.
- usturoi 3 catei
- morcov 1 buc. mica (50 g)
- boia de ardei iute 1 lingurita rasa
- ulei 2 linguri
- sare, piper

Tigaie picanta de porc cu legume

Indepartati grasimea in exces de pe pulpa de porc si taiati-o cubulete. Incingeti uleiul intr-o tigaie si rumeniti un pic bucatile de carne. Scoateti-le pe o farfurie si, in aceeasi tigaie, caliti ceapa rosie (bucatele) si usturoiul (feliute). Adaugati morcovul (feliute), ardeiul iute (rondele, ajustati cantitatea in functie de gradul de iuteala) si puneti inapoi bucatile de carne. Mai lasati unul-doua minute si adaugati rosiile si ardeiul gras (bucatele). Puneti boiaua si amestecati. Daca rosiile nu sunt suficient de zemoase, puteti adauga un pic de apa fierbinte (50 ml). Cand carnea de porc este patrunsa, potriviti de sare si de piper, amestecati usor si opriti focul.

Tigaie picanta de porc cu legumeTigaie picanta de porc cu legume

Serviti imediat, eventual cu un ardei iute alaturi.

Tigaie picanta de porc cu legume

Calorii: 102 kcal / 100 g (fara garnitura de cartofi).

Va recomand si:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review