Salata de varza cu sos de branza albastra si merisor

Toate bunatatile de Craciun de care am vorbit in ultimele zile trebuie sa fie acompaniate de salate si garnituri pe masura. La urma, urmei, chiar si cei mai impatimiti mancatori de fripturi (fie ele de porc sau de orice vreti voi) au nevoie si de ceva legume alaturi, nu? Ei bine, va propun o salata delicioasa si sanatoasa, suficient de sofisticata pentru a merita sa stea pe masa la moment de sarbatoare. Este, practic, o varianta de coleslaw, adica o salata de varza, transformata insa, printr-o miscare de bagheta magica, intr-o provocare imposibil de trecut cu vederea, intr-o combinatie ametitoare de texturi si gusturi. Varza se insoteste cu morcovul intr-un atac crocant, domolit insa de sosul cremos, iar iuteala mustarului de Dijon este temperata de dulceata merisoarelor si de savoarea inconfundabila a branzei albastre.

In functie de cat de tare va place sa fie branza cu mucegai, puteti folosi Roquefort (considerata “regina branzeturilor”) sau, pentru o varianta mai “soft”, Gorgonzola. Eu am folosit o branza albastra nemteasca, Paladin. Apoi, daca vi se pare prea iute gustul mustarului de Dijon, puteti sa puneti doar vreo 30 g din acesta, iar pana la 50 g completati cu un mustar “normal”, de buna calitate. La fel ca la Coleslaw-ul simplu, este indicat sa pregatiti salata cu cateva ore inainte de momentul servirii, pentru ca aromele sa aiba timp sa se dezvolte si completeze.

Ingrediente (pentru 6-8 portii):
– varza alba 1 buc. (circa 800 g)
– morcov 3 buc. (170 g)
– ceapa rosie 1 buc. (80 g)
– maioneza light 150 g
– mustar de Dijon 50 g
– otet din vin alb 2 linguri
– branza cu mucegai Paladin 100 g
– smantana (20% grasime) 80 g
– ulei 2 linguri
– merisoare deshidratate 50 g
– sare, piper

Salata de varza cu morcov, sos de branza albastra si merisor

Taiati varza fideluta sau dati-o pe razatoare. Presarati-o cu sare si “framantati-o”, pentru ca sa se inmoaie. Lasati-o deoparte, cat pregatiti sosul de branza albastra: amestecati, intr-un castron, smantana cu jumatate din branza albastra (bucatele). Ajutati-va de o furculita pentru a sfarama branza si a omogeniza sosul. Intr-un alt castronel, amestecati maioneza light cu mustarul de Dijon. Puneti, peste varza, morcovul taiat betigase, ceapa rosie (feliute) si uleiul amestecat cu otetul din vin.

Salata de varza cu morcov, sos de branza albastra si merisorSalata de varza cu morcov, sos de branza albastra si merisor

Amestecati, dupa care turnati sosul cu mustar de Dijon, sosul de branza si o portie mai consistenta de piper macinat. Dupa inca o tura de amestecare, adaugati merisoarele si restul de branza albastra (tot bucatele).

Salata de varza cu morcov, sos de branza albastra si merisorSalata de varza cu morcov, sos de branza albastra si merisor

Lasati cel putin o ora in frigider, dupa care serviti salata, alaturi de o friptura delicioasa. Salata poate fi pastrata fara probleme, in frigider si acoperita, pana la doua zile.

Salata de varza cu morcov, sos de branza albastra si merisor

Calorii: 128 kcal / 100 g.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply


Warning: Undefined variable $user_ID in /home/gurmandi/public_html/wp-content/themes/Stratie.old/comments.php on line 60


Warning: Undefined variable $return in /home/gurmandi/public_html/wp-content/themes/Stratie.old/lib/features.php on line 11