Ciuperci umplute cu branza albastra si muguri de pin

V-am mai dezvaluit inclinatia mea spre ciupercile umplute cu diferite combinatii, fie ca era vorba de atat de simplele Ciuperci cu branza cu usturoi si ierburi, fie ca pomeneam de Ciuperci cu feta, ricotta si parmezan sau de Ciuperci infasurate in bacon. Acum mi-am zis, insa, sa incerc o alta varianta, ceva mai simandicoasa datorita branzei albastre, cunoscuta si ca branza cu mucegai. In principiu, reteta se preteaza de minune la Roquefort sau Gorgonzola, dar merg si alte branzeturi. Mucegai sa aiba! Apoi, puteti combina branzeturile si cu bucatele de nuca, in locul mugurilor de pin.

Pe langa gustul deosebit, aceste ciupercute umplute mai prezinta cateva avantaje, incepand cu acela ca pot fi pregatite si pe un gratar, la o iesire la iarba verde (daca va permite vremea), si continuand cu avantajul ca pot fi pregatite in avans, in cazul in care doriti sa preparati mai multe, pentru o masa cu musafiri numerosi. In fine, puteti servi ciupercile umplute ca antreu (daca pregatiti niste ciuperci mai mari, una la portie) sau ca aperitiv (luati ciuperci un pic mai mici, cat sa incapa o data in gura). Atentie, insa, cand alegeti ciupercile: isi micsoreaza semnificativ dimensiunea in timpul coacerii! Adica, ar fi indicat sa nu luati ciuperci cat o moneda ca nu mai ramane nimic aproape din ele.

Ingrediente (pentru 10 portii):
– ciuperci champignon mari 10  buc. (950 g)
– branza albastra 125 g
– muguri de pin 35 g
– pesmet 20 g
– parmezan ras 40 g
– piper

Ciuperci umplute cu branza albastra, parmezan si muguri de pin

Pentru varianta “indoor”, incingeti cuptorul la 180 grade Celsius. Indepartati piciorul ciupercilor si curatati-le foarte bine (prin frecare, cu o periuta fina sau o carpa umeda; ori prin spalare, caz in care trebuie apoi sa le scurgeti bine de apa). Alegeti picioarele mai frumoase, spalati-le si tocati-le marunt. Puneti-le intr-un castron, impreuna cu branza cu mucegai. Omogenizati foarte bine, cu o furculita, si adaugati un pic de piper proaspat rasnit. Umpleti cu aceasta compozitie ciupercile, asezate intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Intr-o tigaie, rumeniti un pic mugurii de pin. Distribuiti-i apoi in ciupercute. Amestecati pesmetul cu parmezanul ras si presarati melanjul la suprafata ciupercilor.

Ciuperci umplute cu branza albastra, parmezan si muguri de pinCiuperci umplute cu branza albastra, parmezan si muguri de pin

Bagati tava in cuptorul incins. Lasati 25-30 de minute sau pana cand ciupercile s-au inmuiat usor, iar branzeturile s-au topit. Opriti focul, lasati cateva minute si serviti ciupercile caldute.

Ciuperci umplute cu branza albastra, parmezan si muguri de pin

Calorii: 122 kcal / 100 g (sau 115 kcal / buc.).

Va recomand si:

Poti lasa un raspuns, sau adauga o referinta de la site-ul tau.

Spune parerea ta

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review