Frigarui de porc cu legume, kaizer si carnaciori

Frigarui-porc-carnaciori4th

Vorbeam ieri de vreme urata si astazi este, deja!!!, innorat si mai frig, bate vantul si cica va ploua. Am inteles, insa, ca spre sfarsitul saptamanii va fi vreme frumoasa: soare si vreo 27 de grade, asa ca va puteti planui linistiti iesirea la gratar. In continuarea “seriei” incepute ieri, va prezint astazi niste frigarui de porc cu muuulta carne si ceva legume. Carnea vine in trei forme: bucatele de pulpa, kaizer afumat si carnaciori picanti de bere. Iar pentru ca toate aceste carnuri sa aiba gust si mai bun, punem si un pic de ceapa rosie dulce, ardei capia si rosii. Sa va mai spun ca frigaruile acestea s-au bucurat mereu de un succes nebun in randul audientei?

Asemenea Frigaruilor de pui marinat cu bacon de ieri, si acestea de astazi pot fi pregatite fara probleme in seara dinaintea gratarului, urmand a fi pastrate in frigider, intr-o cutie care se inchide ermetic, pana cand le vine clipa sfarairii pe gratarul incins. Dupa caz, puteti face frigaruile si pe un gratar electric, intr-o tigaie-gratar pusa pe ochiul aragazului sau la grill-ul cuptorului.

Ingrediente (pentru 12 buc.):
– pulpa de porc 700 g
– ceapa rosie 3 buc. (250 g)
– rosii 4 buc. (350 g)
– ardei gras/capia 1 buc. (160 g)
– carnaciori de bere 150 g
– kaizer 200 g
– piper

Frigarui de porc cu legume, kaizer si carnaciori

Puneti la inmuiat 12 bete de frigarui (pentru a nu se arde pe gratar). Curatati legumele si taiati-le bucati, suficient de mari pentru a nu se dezintegra cand le puneti pe bete (in special ceapa) sau le intoarceti pe gratar. Curatati pulpa de porc de pielite si grasime, taiati-o in cuburi, cu latura cam de 4 cm. Taiati kaizerul felii (de jumatate de cm grosime) si apoi, fiecare felie, in trei. Incepeti sa puneti pe bete, alternand legumele cu pulpa de porc, kaizerul si carnaciorii. Rasniti un pic de piper peste frigarui. Cand le puneti pe gratar, nu uitati sa le intoarceti pe toate partile pentru a se rumeni uniform.

Frigarui de porc cu legume, kaizer si carnacioriFrigarui de porc cu legume, kaizer si carnaciori

Serviti frigaruile cu salate (revin cu idei de salate de cartofi, de rosii si, respectiv, cu ciuperci).

Frigarui de porc cu legume, kaizer si carnaciori

Calorii: consolati-va cu gandul ca legumele echilibreaza un pic balanta…

Va recomand si:

Poti lasa un raspuns, sau adauga o referinta de la site-ul tau.

    4 Raspunsuri pentru “Frigarui de porc cu legume, kaizer si carnaciori”

  1. Dino says:

    Daaa… Si atat de simplu de pregatit. De altfel, sincer, am stat mult timp sa ma gandesc daca pot sa vorbesc de “reteta” :).

  2. Flora says:

    Absolut delicios ! Si cele de ieri au fost foarte apetisante ! Sa va fie de bine !

  3. Dino says:

    Multumim mult, Flora. De abia asteptam o reeditare 😀

Spune parerea ta

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review