Inghetata marmorata de vanilie si zmeura

Este uimitor cum aceasta inghetata, preparata cu minimum de efort si fara ajutorul masinii de inghetata, poate fi atat de cremoasa. Valurile matasoase cu aroma de vanilie iti iau cu asalt papilele gustative, iar piureul parfumat de zmeura vine sa dea lovitura de gratie, cucerindu-va definitiv. Probabil ca, odata ce veti incerca aceasta inghetata, veti privi si judeca altfel asa-zisele inghetate din comert. “Este cea mai buna inghetata pe care am mancat-o vreodata!”, au exclamat, la unison, prietenii care s-au infruptat din acest deliciu marmorat. Sa va mai spun ca toata lumea a cerut si o a doua portie si ca ditamai cutia de inghetata s-a golit dintr-o suflare?

Si, apropo, nu are oua! Doar lapte condensat si doua tipuri de smantana, normala si pentru frisca. Cea “normala” nu este insa din cea care se gaseste de obicei pe rafturile de profil. Este o smantana fenomenala, de 32% grasime, facuta pentru restaurante si cofetarii si care poate fi achizitionata din magazinele tip cash & carry. Daca nu o puteti cumpara, va recomand sa folositi doar smantana neindulcita pentru frisca, de minimum 30% grasime. Apoi, in ceea ce priveste laptele condensat indulcit, il gasiti in magazinele arabesti, la cutii metalice de 397 g. Daca preferati, puteti inlocui zmeura cu mure, afine, capsune sau coacaze. Reteta este inspirata si adaptata din revista BBC Good Food.

Ingrediente:
– zmeura 450 g
– zahar tos 200 g
– smantana neindulcita pentru frisca 200 ml
– smantana (32% grasime) 400 g
– lapte condensat indulcit 397 g
– zahar vanilinat 2 pliculete

Inghetata marmorata de vanilie si zmeura, fara oua

Puneti 400 g zmeura (spalata) cu 100 ml apa si zaharul tos, intr-o craticioara, pe foc mic. Amestecand din cand in cand, lasati sa se topeasca zaharul, iar compozitia ajunge la temperatura de fierbere. Lasati sa fiarba incet circa 5 minute, pana cand apa cu zahar si suc de zmeura se transforma intr-un sirop. Luati de pe foc si lasati sa se raceasca. Pasati cu blenderul si treceti printr-o sita, astfel incat sa obtineti un piure dens. Aruncati samburii ramasi in sita. Bateti smantana neindulcita pentru frisca, tinuta in prealabil in frigider. Cand ati obtinut o spuma, puneti zaharul vanilinat. Mai mixati un pic, dupa care amestecati-o cu smantana “normala”.

Inghetata marmorata de vanilie si zmeura, fara ouaInghetata marmorata de vanilie si zmeura, fara oua

Cu mixerul la turatie mica, inglobati treptat laptele condensat. Puneti compozitia intr-o cutie care se poate inchide ermetic. Turnati usor, deasupra, piureul de zmeura. Cu o furculita sau o lingura amestecati usor, facand niste “opturi” in cutie. Nu trebuie sa amestecati prea mult, ci doar cat sa marmorati compozitia. Acoperiti cutia si bagati-o in congelator.

Inghetata marmorata de vanilie si zmeura, fara ouaInghetata marmorata de vanilie si zmeura, fara oua

Lasati inghetata in congelator cel putin sase ore inainte de a o servi.

Inghetata marmorata de vanilie si zmeura, fara oua

Cand vreti sa o serviti, lasati cutia 10 minute la temperatura camerei. Puneti inghetata in cupe si garnisiti-o cu zmeura pusa deoparte.

Inghetata marmorata de vanilie si zmeura, fara oua

Calorii: 331 kcal / 100 g.

Va recomand si:

Poti lasa un raspuns, sau adauga o referinta de la site-ul tau.

    4 Raspunsuri pentru “Inghetata marmorata de vanilie si zmeura”

  1. gaby_d says:

    Ai combinat doua arome grozave!! Fain de tot!

  2. Dino says:

    Intr-adevar, o combinatie fooooarte buna. Si, repet, incredibil de cremoasa. Pacat ca are asa multe calorii! Dar, nah, de aia este asa valabila legea aia a lui Murphy :).

  3. Mihaela says:

    Ce mai conteaza caloriile la cat de buna e! si sunt convinsa ca e buna 🙂

  4. Dino says:

    Este buna si, zau, nu te poti opri la o singura portie… “decenta” ca gramaj :)).

Spune parerea ta

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review