Legume chinezesti cu vita – reteta cantoneza

Explozie de culori si arome, combinatii surprinzatoare de ingrediente si texturi, asa s-ar putea descrie in cateva cuvinte bucataria chinezeasca. Dintre stilurile care si-au castigat popularitate in lume, cel cantonez, originar din Provincia Guangdong, este poate cel mai cunoscut si apreciat. Se caracterizeaza printr-un echilibru perfect al aromelor, condimentele fiind folosite in cantitati moderate, pentru a nu acoperi gustul ingredientelor de baza.

Va prezint, in cele ce urmeaza, una dintre retetele mele favorite: stir-fry de legume cu vita. Cum la noi este destul de greu sa gasesti multe dintre ingredientele folosite in bucataria chinezesasca, am combinat legume proaspete (morcov, praz si ardei gras) cu legume congelate (amestec de morcov galben, morcov baby, germeni de fasole, mazare pastai, ciuperci chinezesti, usturoi verde si castane de apa) si legume la borcan Chop Suey (muguri de fasole mungo, ciuperci Mu-Err, ardei rosii si verzi). Cat despre sosuri, in afara de sos de soia si sos de chilli, am folosit un sos de stridii cu ceapa (cu arome subtile de usturoi si ghimbir) si un sos cantonez de fasole neagra. La pachet, bineinteles, cu un sos Cinci condimente, continand scortisoara, coriandru, curmale, busuioc si anason. Odata avute la indemana toate aceste minunatii, prepararea in sine este floare la ureche :).

Ingrediente:
– rasol de vita 250 g
– sos stridii cu ceapa 1 punguta (120 g)
– sos fasole neagra 1 punguta (120 g)
– sos soia 3 linguri
– praz 1 buc. (80 g)
– ardei gras 1/2 buc. (90 g)
– morcov 1 buc. (60 g)
– legume chinezesti pentru wok 1 punga (325 g)
– sos Five spices 1/2 lingurita
– sos chilli – cateva picaturi
– legume la borcan Chop Suey, scurse 3 linguri
– ulei de arahide 2 linguri

Legume chinezesti cu vita - reteta cantoneza

Curatati si spalati morcovul si prazul (doar partea alba). Taiati-le betigase, cu ajutorul razatoarei. Taiati jumatatea de ardei gras fasiute. La fel, carnea de vita se taie fasii subtiri (pentru a se patrunde repede).

Legume chinezesti cu vita - reteta cantonezaLegume chinezesti cu vita - reteta cantoneza

Incingeti wok-ul (eu am folosit un wok electric, pentru ca este mai mare, mai puternic si se incinge uniform). Puneti uleiul de arahide si, cand s-a incins, rumeniti usor fasiutele de carne de vita. Dupa trei-patru minute, puneti morcovul si prazul. Amestecati rapid si lasati inca doua minute.

Legume chinezesti cu vita - reteta cantonezaLegume chinezesti cu vita - reteta cantoneza

Puneti ardeiul gras si amestecati. Adaugati si legumele congelate. Omogenizati. Lasati trei-patru minute, amestecand din cand in cand.

Legume chinezesti cu vita - reteta cantonezaLegume chinezesti cu vita - reteta cantoneza

Puneti sosul de fasole neagra, sosul de stridii, sosul de soia, sosul Cinci condimente si picaturile de sos de chilli (puneti in functie de gust, fara a face insa prea picant preparatul). Amestecati rapid, mai lasati doua minute si opriti/luati de pe foc wok-ul. Carnea de vita ar trebui sa fie patrunsa, dar legumele trebuie sa fie crocante (sa nu se fi inmuiat prea tare).

Legume chinezesti cu vita - reteta cantonezaLegume chinezesti cu vita - reteta cantoneza

Serviti cald preparatul, alaturi de un orez fiert simplu, doar cu un pic de sare.

Legume chinezesti cu vita - reteta cantoneza

Calorii: 139 kcal / 100 g.

Va recomand si:

Poti lasa un raspuns, sau adauga o referinta de la site-ul tau.

    8 Raspunsuri pentru “Legume chinezesti cu vita – reteta cantoneza”

  1. Elena says:

    Oh, bune rau! Ar fi mers si ceva varza chinezeasca sau bok choy la chestia asta, dar asta nu inseamna ca nu este excelenta si o sa incerc si eu in acest weekend.

  2. Dino says:

    Chiar ca sunt bune, Elena… Cat despre adaugiri, normal ca poti pune si alte legume, in functie de preferinte si de ce gasesti. Astept impresii dupa ce incerci reteta 😀

  3. Ana says:

    da, si eu as vrea sa fac, dar as vrea si sosurile acelea, de pe unde le-ai adus? sau gasesc in Bucuresti? 😀 Pupici si we placut!

  4. Ana says:

    bine, inperioada asta voi renunta la vita, fac numa orezul cu legumele, in fine, dupa post fac reteta completa 🙂

  5. Dino says:

    Draga Ana, eu am luat sosurile acum cateva luni din Mega Image. La un moment dat, stiu ca le-am vazut si in Carrefour, dar am impresia ca intre timp le-au scos – cred ca nu prea aveau cumparatori 🙁 O idee ar fi, daca nu ti-e foarte peste mana, Dragonul Rosu.
    Cat despre carne, sa stii ca si eu am facut de multe ori doar legumele. Nici nu simti ca le lipseste ceva, atat de bune sunt 🙂

  6. Ana says:

    Dragonul e departe rau de mine,desi am auzit ca ar fi un mijloc ratb care te duce direct, ma voi interesa caci demult tot vreau sa mai ajung… nu am fost de f mult timp.dinainte de a se moderniza, dar mega am aici aproape ,in cartier. Mercic, pupici. O sa ma uit si de pungile cu legume, cred ca am vazut ceva pe la Kaufland…

  7. Dino says:

    Pungi cu amestec de legume pentru wok am vazut peste tot, la raionul de congelate. Cat despre Dragon, si eu mi-am tot propus sa dau o fuga, dar nu am gasit timpul necesar 🙁 Pupici si tie si un weekend frumos in continuare!

  8. […] (nu puneti iaurt) • Ciorbita de loboda (nu puneti oul batut si o serviti fara smantana) • Legume chinezesti (nu puneti carne de vita si nici sos de stridii, puneti mai mult sos de soia) • Mancare de gutui […]

Spune parerea ta

Powered by WordPress | For Free Cell Phones visit www.iFreeCellPhones.com | Thanks to Palm Pre Blog, Free MMORPG Games and Fat burning furnace review